Anna Karenina – recenzie sau jocul de-a raspunsurile

Nu ti-am mai scris de ceva timp. Zilele trecute am participat la un maraton literar. Luna si cartea cu cerinte pentru fiecare dintre cele 12.  Ianuarie cu o carte despre cuplu si m-am oprit la Anna Karenina de Lev Tolstoi, o carte pe care o citisem in adolescenta. Azi impartasesc cu tine o experienta noua. 

5 intrebari primite de la Anna, nu Karenina 😁 la care eu am raspuns. Asa ca, ce zici? Recenzie sau jocul de-a raspunsurile?

1. Ce te-a facut sa alegi cartea Anna Karenina?

Prima mea alegere a fost “De 3 ori tu”. Dupa ce am  citit cateva pagini am renuntat din cauza traducerii proaste. Am pierdut cateva zile cautand o carte potrivita cerintelor pentru luna ianuarie si apoi mi-am amintit ca mai  vreau sa recitesc din clasici. M-am oprit la Anna Karenina si bine am facut. Am recitit o carte cu care ma intalnisem demult. 
Sunt carti pe care le recitesti dupa mult timp si perceptiile se schimba intr-o anumita masura sau total. Pentru mine e evident ca potrivit acestei carti vederea asupra anumitor lucruri e la polul opus a ceea ce interpretam candva.

Ca o autoironie in adevar la prima citire nu m-am oprit asupra curiozitatii mentionarii unui aliment si anume parmezanul. Acum insa s-a nascut intrebarea: “Stai asa, de cand exista” si nea “gugal” mi-a raspuns. 😀 

Despre Lev Tolstoi

Despre Tolstoi, macar atata lucru, nu mi s-au schimbat perceptiile  Fie ele, poate pe alocuri conturate general, ca nu-i asa, creierul uman stocheaza informatii  noi, iar pe cele vechi le adaposteste bine. Nu spun nimic altceva despre el, faptul ca dupa aprox 100 de ani de la decesul lui lumea vorbeste despre el e suficient de cuprinzator. 
Nu aduc in discutie  cum e cartea asta considerata de critici, spun cum o consider eu si anume un roman complet. Nu ii lipseste nimic, dar absolut nimic. 

2. Care personaj te-a atras, ti s-a parut cel mai interesant in cartea Anna Karenina? 

Pff, grea intrebare. Aiurea poate si raspunsul. Mi-a displacut  Aleksei Aleksandrovici, sotul Annei.  Un personaj las, preocupat de ce spune lumea, un om care sub sintagma milei isi imbraca gandurile si faptele reprobabile.
Toate personajele mi s-au parut interesante si daca le iau pe rand in discutie, la fiecare gasesc ceva din Aleksei si la  el cate un pic din celelalte. Ciudat, stiu.

3. Povestea descrisa… in cate randuri vrei tu. 

Romanul Anna Karenina scris de Lev Tolstoi prin 1875 (cred) este chiar o capodopera si o sa iti spun si de ce.

Cuprinde in 1161 de pagini cate putin pentru fiecare cititor care pune mana pe cartea asta vreodata. Dupa gusturi, dupa interese, dupa avizi de informatie. De la relatiile de dragoste, sacrificii, la relatii de familii cu detalii dintre cele mai marunte, de la paragrafe chiar pagini intregi despre pomi, pasari, curse de cai, la politica, citate din filosofi  si  inapoi in natura cu metafore, la comparatii, inapoi la cum reliefeaza  dragostea, Tolstoi  nu a ratacit nimic. 

Mai mult decat atat, monologurile, lupta cu propriile ganduri pe care le atribuie personajelor, te fac pe tine, cititor, sa le si vezi si nu ca intr-un film, ci atunci, in timp real.

Naucitor


Mai, ca o paranteza, m-am trezit naucita sa constat ca in momentul in care relateaza despre cum se plimba Aleksandrovici prin camera, cu pasi mari, cu mainile la spate in asteptarea Annei, eu eram acolo ca un spectator asteptand sa vad ce se intampla. Evident ca m-am oprit sa reflectez. 
“Anna Karenina” este despre dragoste in esenta si despre viata in amanunt.Si Tolstoi, pff, nu te lasa sa nu vezi. Zugraveste personajele perfect, le da viata si ti le infatiseaza fara secrete.

Fascinant

Stii ce m-a fascinat? Contradictia prezenta la ei toti,  de aceea ma aflu in imposibilitatea sa aleg doar unul singur pe care sa ti-l evidentiez ca interesant.  Gandurile lor neconforme cu faptele, ipocrizia, lasitatea si totodata framantarile. Toate cu importanta lor.Spre exemplu, Annei ii cunosti framantarile, vinovatia, neincrederea in iubirea amantului si dezgustul, dar si mila fata de sotul ei. Interesant, nu? 

Personaje

Si nu vreau sa iti induc sentimentul ca ea e principalul personaj in carte, desi titlul ar spune. E o tesatura bine facuta si importanta are fiecare in parte. 
Mi-oi fi pierdut gandurile.  Stii ca am o vorba,  stai sa recitesc. 😀 
Sa iti spun putin si despre Levin cel indragostit? Are si el bubele lui. Barbatul cu complexe, dar orgolios, cel care gandeste ca un altul nu isi merita mai mult decat el pozitia in societate ti se afiseaza si el dezbracat de secrete. 
Ti-as putea povesti cu usurinta si despre Kitty, dar nu o fac. 

Viata Annei cu framantarile ei,  cu neincrederea ei, cu “uite iubirea, nu e iubirea”,  cu dezgustul afisat,  cu deciziile ei  este completata de viata celorlalti, independenta sau dependenta, depinde de cum privesti,  in acest roman de exceptie numit “Anna Karenina”. 

4. Ce trairi predomina? Dragoste mai mult sau mai putin?

E prezenta dragostea in egala masura cu toate celelalte trairi: frustrari, vinovatii, mila, dezgust, superficialitate. Un amalgam. 

5. O  recomanzi pentru ca…? 

O recomand pentru ca  daca nu o citesti macar o data in viata ta exista riscul pentru tine, cititor, sa simti o pierdere imensa. Sa consideri ca iti lipseste ceva. 
Cum am spus mai sus, e un roman complet sub semnatura lui Tolstoi, un Tolstoi care a gandit pana in cele mai indepartate unghere ale mintii fiecare personaj in parte. Le-a creionat cu calitati, defecte, slabiciuni, intr-un singur cuvant: totale!  A redat in amanununt, fara dubii, preocuparile societatii. 

Ultimele completari

S-au desfasurat in fata ochilor pe parcursul citirii intregii carti niste oameni ipocriti si totodata autentici. 
De la 1800 si ceva nu s-au achimbat 2 lucruri: barfa, preocuparea despre viata altuia, fenomene pe care  azi le numim “discutii la cafea” si inchistarea nevoilor, suportarea nefericirii in favoarea  interesului la raportul societatii, adica importanta raspunsului  la intrebarea “ce zice lumea”. 
Atat!  Pentru ca tot ce ar mai fi de spus as vrea sa folosesc in schimb de impresii.  🙂 

Oare nu stii ca pentru mine, dumneata esti lumea intreaga?   Dar linistea nu  o cunosc si  nu pot sa ti-o dau”. 
“Asadar, isi spuse Aleksei Aleksandrovici… problema cu sentimentele ei si asa mai departe, e  o problema a constiintei  ei cu care eu nu am nimic de-a face”.

Tu ai citit cartea? Ce impresie ti-a lasat? Scrie-mi mai jos.

Seria Lux de Jennifer L. Armentrout

M-am gandit sa iti scriu astazi despre seria Lux de Jennifer L. Armentrout care contine 5 volume. Ii trimisesem seria unei prietene si timp de doua zile m-a sunat sa imi vorbeasca despre prima carte pe care incepuse sa o citeasca.

Era atat de entuziasmata incat mi-a provocat curiozitatea, desi la acel moment inca nu ma hotarasem sa le citesc deoarece nu ma consideram o mare iubitoare de carti cu extrateresti ori vampiri.

Bun. Cand i-am mentionat acest aspect, mi-a adus aminte ca am citit seria Amurg ( singura carte cu personaje nepamantene cu care facusem cunostinta). A stiut fata asta sa umble la butoanele mele si cateva ore mai tarziu m-am trezit cu ochii in Obsidian.

Tin neaparat sa iti spun ca am considerat aceasta serie chiar de lux precum ii este si numele. Am fost surprinsa pana la sfarsitul ultimei carti. Ca tot am mentionat de sfarsit, cand am terminat Origini despre care credeam ca incheie seria, intuitia mi-a spus ca trebuie sa existe o continuare si astfel am aflat de Opozitie. Fac aceasta paranteza sa imi subliniez ideea ca elementele de surpriza au fost prezente permanent si m-au tinut cu ochii in aceste carti timp de doua zile jumatate. 

Ai citit cateva pagini si esti nerabdator sa vezi ce se intampla mai departe. 

Despre ce este seria Lux de Jennifer L. Armentrout

Jennifer L. Armentrout cu seria Lux te trimite intr-o lume a fanteziei unde faci cunostinta cu personaje redutabile. Te molipsesti de la umorul lor, te binedispun tachinarile, dar ramai conectat si la energia chiar negativa pe care ti-o transmit. 

Te-am obisnuit deja cu faptul ca nu iti fac un rezumat al cartii, dar nu te voi lipsi de cateva detalii cat sa iti incite curiozitatea.

Obsidian, Onix, Opal, Origini si Opozitie formeaza aceasta serie numita Lux, in care Jennifer L. Armentrout scrie cu maiestrie despre iubiri tumultoase, trairile unor adolescenti si extraterestri veniti pe Pamant. 

Binele si raul sunt doua actiuni intruchipate de luxeni si arumi. Nu lipsesc, din aceste carti, suspansul, emotia, umorul, actiuni care iti induc tristete – un amalgam de trairi la cote intense. 

Obsidian – primul volum al seriei Lux de Jennifer Armentrout

Katy – adolescenta de 17 ani care se mutase impreuna cu mama sa in Virginia de Vest, a carei pasiune este blogul unde isi scrie recenzii despre carti 

si

Daemon – baiatul arogant si sarcastic care locuia langa casa ei, omul care raspandeste caldura si lumina, extraterestru ajuns pe Pamant, 

sunt personajele principale ale caror actiuni se intrepatrund si formeaza notiunea de uniune.

Dee – faptura frumoasa, si luminoasa este sora lui Daemon. Am considerat-o liantul celor doi. M-a amuzat oarecum santajul emotional pe care il exercita asupra fratelui sau.

Jennifer L. Armentrout m-a transformat nu doar intr-un spectator al unei iubiri interzise dintre o adolescenta si un extraterestru, un spectator al luptei dintre bine si rau, ci m-a provocat sa fac analogii.

Am fost patrunsa de sentimente intense cand datorita unui eveniment, Katy afla cine este Daemon, cand am inteles cata forta are iubirea aceasta . 

– Hei, a facut el , rezemandu-se cu mana de cadrul usii, in timp ce se apleca spre mine.

Stii sa vorbesti?

…. 

Un val de rusine mi-a infierbantat fata. 

….

Tipul a ridicat o mana, dandu-si pe spate o suvita rebela de pe frunte. S-a uitat putin peste capul meu, apoi din nou la mine.

– Vorbesti o data… vorbesti de doua ori …

Cand am reusit in sfarsit sa vorbesc, tot ce-mi mai doream era sa mor.

Te las pe tine sa afli ce semnificatie are titlul acestei carti. Fiecare dintre cele cinci volume sunt intitulate sugestiv.

Onix – al doilea volum al seriei Lux de Jennifer L. Armentrout

Personajele noi care apar in acest volum m-au tinut intr-o permanenta stare de alerta. Schimbarile care s-au petrecut cu Katy, atitudinea lui Daemon, implicarea MA-ului in viata lor, informatiile despre Dawson, fratele lui Daemon, mi-au aratat parca o alta lume, mai tumultoasa, mai plina de neprevazut.

Am fost martora la multe evenimente poate la limita suportabilitatii, la sacrificiile care s-au facut pentru a distruge intentiile malefice ale trimisilor Raului. 

Katy mi-a transmis sentimente diverse. Din cauza firii ei, prietenul ei nou aparut in peisaj va specula fiecare moment de bunavointa. Naiva, increzatoare in oameni si totodata curajoasa, ea il completeaza pe Daemon. Iti vei da seama ca unul fara altul nu ar presara sare si piper pe sute de pagini ale seriei.

– Gandeste-te asa. Daca el ar crede ca MA-ul este pe urmele tale, ce crezi ca ar face? Si-ar risca viata, nu? Iar daca MA-ul ar afla ca tu ai suferit o mutatie ar vrea sa afle cine a facut-o.

Prima data l-ar banui pe el.

Iti marturisesc ca m-a impresionat iubirea dintre Katy si Daemon, o iubire mai presus de orice rau, de orice pericol. 

Am semnat in gand trecand peste fiecare fila intoarsa , ca nici din aceasta carte nu au lipsit tachinarile, dovezile de afectiune si curajul de a infrunta orice in numele binelui si al iubirii.

Daemon e un deliciu. Monument de altruism, de curaj, de iubire si te face sa te gandesti oare ce va face sau va zice intr-o data viitoare, intr-o alta situatie. Aroganta lui, sarcasmul ce il insoteste pretutindeni care ii completeaza personalitatea, sunt momente de atractie chiar si cand pericolul pandeste dupa colt. Si o sa stii ce am vrut sa spun dupa ce vei citi toate cele 5 carti. 

– Nu se poate! Uite, nu e normal sa arunce cu un cutit spre mine . Si numai Dumnezeu stie ca nu sunt deloc incantata de asta, dar a functionat.

Incepe sa se vada ceva…

– Care parte din “putea sa te ucida nu o intelegi”? 

….

Urmeaza Opal, asa ca nu cred ca te vei opri din citit. Eu am fost dependenta si am citit cu nesat.

Opal – cartea cu numarul trei din seria Lux

Ti-am spus mai sus ca am avut parte de multe surprize in seria Lux, dar acest volum mi-a adus cu mult mai multe emotii.

S-au precitat lucruri, au existat tradari, dar permanent am fost conectata la sentimentul puternic al acestei iubiri tumultoase.

Am constientizat ca drama care incepuse sa se creioneze in volumul precedent, a luat proportii mari.

Sacrificii pentru binele celuilat, santaj, pericole sunt doar cateva lucruri pe care le vei intalni in acest volum.

M-am gasit bulversata, apoi fericita, apoi trista, intelegatoare sau nu, in cateva cuvinte am trecut prin toate starile. Nu am avut timp sa analizez o situatie ca aparea alta mai intensa, daca aveam impresia ca urma liniste si bucurie, in momentul urmator ca o avalansa actiunea se schimba. De ce? Pentru ca si Dawson, fratele lui Daemon, e la fel de patimas, la fel de complex.

Doar sunt gemeni.

Zambind de parca n-ar fi avut nici macar o grija, a inceput sa isi miste mainile si picioarele prin zapada ca pe niste stergatoare de parbriz.

Am inceput sa rad, dar rasul mi s-a oprit in gat si am simtit o caldura in inima. In viata mea nu m-as fi gandit ca o sa il vad pe Daemon facand ingerasi de zapada.

…..

Probabil ca Andrew a vazut ceva in ochii mei si a ranjit.

– Nici sa nu te gandesti sa faci rahaturi cu mine, vrei sa ma impingi? O sa te imping si eu. Sa nu ai impresia ca o sa stau prea mult pe ganduri.

Si nu o sa fie primul lucru pe care o sa il pierdem, a continuat Andrew ragusit. Tu stii asta, dar iti pasa? Nu. Oamenii sunt cele mai teribile forme de viata in egoismul lor. Si nu incerca sa te prefaci ca tu esti mai buna. Daca erai ai fi stat departe de Dee de la bun inceput. N-ai fi fost atacata, iar Daemon nu ar fi fost nevoit sa te vindece 

Am fost impresionata ca, desi Katy avea mari presiuni asupra ei, odata ce si-a recunoscut iubirea fata de Daemon, a fost in stare de sacrificii pentru a-l apara si nu doar pe el, ci si pe fratii lui. 

Finalul acesti carti m-a intristat si am fost nerabdatoare sa incep urmatoarea carte sa aflu daca drama se opreste acolo.

Iti spun doar atat. Vei sta ca in pioneze. 

Origini – volumul 4 al seriei Lux, scrisa de Jennifer L. Armentrout

Nici nu stiu cum sa iti explic ce cumul de emotii m-au stapanit citind acest volum. Emotii extrem de intense au fost cu mine de la prima si pana la ultima pagina a acestei carti.

Ti-am tot spus despre iubirea aceasta patimasa dintre cei doi, despre atitudinea lui Daemon. Despre sacrificii.

Dovezile de iubire sunt mult mai intense, puterea de sacrificiu zdrobeste limitele. 

Nu mi se intampla la fiecare carte ce imi pica in mana sa traiesc atatea emotii. Cu aceasta serie, da. La un moment dat m-am gandit ca aceasta carte, Origini este apogeul tuturor starilor care m-au insotit. Cumul de emotii fara bariere. Un amalgam. 

Am cunoscut un Daemon plin de durere. Ingrijorat si gata sa rastoarne pamantul pentru a fi ea in siguranta.

Am cunoscut oameni capabili de orice rau pentru razbunare ori pentru suprematie, pentru orgoliu personal. 

– Dar nu ti-am cerut niciodata sa ai incredere in mine. Fa-mi rost de LH, a spus, si eu o sa va scot pe tine si pe Kitten a ta , din orice bolgie infernala v-ar tine ei. Promit.

….

Nu puteam sa imi scot din cap ce imi spusese Dasher. Oare existau intr-adevar noua mii de luxeni care complotau impotriva omenirii? 

Si daca era adevarat? Nu avea cum sa fie.

De la bine la rau, de la rau spre bine, Origini a dat cu mine de pamant, de aceea la inceput ti-am spus ca eram dezamagita crezand ca este ultima din serie. Finalul cartii a fost absolut neasteptat.

Daca nu ai citit si te gandesti sa afli cum se termina aceasta serie, sa nu amani Opozitie.

Opozitie – ultima carte din seria Lux de Jennifer L. Armentrout

Cu ce m-am confruntat? Razboaie intre luxeni si luxeni care invadeaza Pamantul pentru a face rau, razboaie intre arumi si luxeni.

Extraterestri care devin din dusmani colaboratori pentru a infrange raul.

Apocalipsa pe Pamant, teama ca se distruge omenirea, dar peste toate am trecut cu sufletul tremurand datorita iubirii manifestate dincolo de puterea raului. 

Nu o sa iti zic nici ca binele invinge raul. Nici ce final are aceasta carte. Iti spun insa, ca nu regret ca am citit-o, ba dimpotriva sunt foarte bucuroasa. 

In ultima vreme nu am mai citit ceva atat de intens emotional.

Oameni extraterestri. Buni si rai, de ambele parti si in ambele situatii 

Extraterestri frumosi si oameni urati, dar si oameni frumosi si extraterestri urati. Lumina si caldura de la suflet la suflet.

Daca ti se pare ca nu ai inteles, e doar pentru ca m-am pierdut in ganduri. Chiar si in timp ce scriu retraiesc emotii.

Seria Lux este fabuloasa! 

Mi s-a frant inima odata cu prima lacrima lacrima care i s-a prelins pe obraz si apoi a inceput sa planga. Lacrimile ei curgeau pe pieptul meu. Fiecare taia ca o lama. 

….

Extraterestri in Vegas. Lumea asta se duce dracului.

Nota scurta despre autoarea seriei Lux

Scriitoarea americana, Jennifer L. Armentrout scrie fictiune stiintifica, romantism contemporan , paranormal.

Seria Lux imbina fantasy cu YA si SF.

Rar, pre deloc, obisnuiesc sa scriu despre stilul autorilor de a pune in poveste diferitele lor personaje in actiune.

O fac acum.

Jennifer L. Armentrout m-a cucerit. E nevoie de o imaginatie fabuloasa pentru a scrie o carte care sa te tina cu sufletul la gura. Jennifer o are. 

A creat din Lux, o lume animata, plina de nepravazut, de bine si de rau, cu personaje fantastice care s-au respins si s-au atras totodata. 

Daca ai citit Lux de Jennifer L Armentrout, mi-ar placea sa stiu ce parere ti-a lasat. Perceptiile pot fi diferite ca si gustul placut sau nu al unei ciocolate, de aceea putem sa schimbam impresii.

Cu drag, Nico 🙂 

Invata sa ai aripi – Sue Monk Kidd

Neatza! Nico sunt. Abia am terminat o carte senzationala.  Invata sa ai aripi de Sue Monk Kidd. Ce titlu!  Crezi ca vei  citi cartea  dupa ce vei parcurge randurile scrise de mine? Sa vedem.
Eu sunt fascinata si acum  dupa ce am terminat-o.

Despre ce este  Invata sa ai aripi

Intre adevar –  fictiune si sclavie – abolirea ei, Invata sa ai aripi este despre curaj,   lupta, cruzime,  esecuri si iubire.
Sarah si Pacoste, doua personalitati asemanatoare si totodata atat de diferite. 
Stii ce sentiment mi-a insuflat autoarea?  Ca gandurile ei sunt prea grabite, frante,  nu incoerente, dar  incarcate de importanta faptelor petrecute. De ce crezi? Pentru ca trece aproape cu repeziciune de la o actiune la alta si ma face sa ma gandesc  la importanta timpului.  Mi-a placut tare, m-a conectat  fara drept de apel la acei ani 1800, ani plini cu de toate.  
Lupta pentru drepturile femeilor, pe de o parte si demnitatea  prin incapatanare a sclaviei, pe de alta parte,  te trimit intr-o calatorie grea,  marcanta.

Ce sentimente am despre  Invata sa ai aripi?

Ma gandeam cat este de dureros, dar in acelasi timp fascinant sa te gandesti ca nu ai nimic, ca prin statutul tau  nu iti apartii, dar sa te prinzi de mare. Sa te prinzi cu bratele de apa, pentru ca ea iti apartine si tu poti sa o colorezi cum vrei. Azi intr-o culoare, maine in alta si tot asa.
Da, poate fi un sentiment de siguranta, putere, de apartenenta. Nu conteaza pentru cat timp. Poate cat un vis scurt .
Ma gandeam cat este  de important  sa ai un scop, sa lupti pentru el, sa te agati cu disperare de orice te-ar ajuta sa il indeplinesti. Chiar daca te lovesti de esec, chiar daca visul poate ramane doar vis, tu lupti.

M-a incercat un sentiment de tristete pentru cruzimea  care se desfasura in fata  ochilor mintii mele.  Schingiuirea sclavilor, un lucru ce parea normal pentru stapani. Parea, dar nu era, dovada ca una dintre puternicele personalitati ale acestei relatari nemaipomenite,  se revolta continuu. Si eu in acelasi timp cu personajele. E dureros sa fii lipsit de drepturi pentru ca esti femeie  si sa fii tratat in baza principiilor, diferit de baietii din  familie, poate intr-o alta notiune a sclaviei. Exista insa, iertare.

Invata sa ai aripi m-a facut sa ma gandesc  la importanta telurilor pe care le ai.  Conteaza sa ai ceva, sa lupti pentru ce ai. Poti sa esuezi, nu conteaza, ai incercat.
Este despre atat de multe detalii,  despre abolirea sclaviei,  informatii istorice, este despre adevarul dur imbinat cu fictiunea.

Mentiune

Sue Monk Kidd este delicioasa si transforma Invata sa ai aripi intr-un roman  pe care  nu il poti lasa din mana  si devii insetat de cunoastere.

Mi-a placut  cartea. Tu ai citit-o? Mi-ar placea sa aflu si parerea ta.

Cu drag,

Nico


Sarpe si porumbel de Shelby Mahurin

Neatza. Iti scriu azi…despre ce crezi?
Am primit o provocare. Sa citesc Sarpe si porumbel. Am zis: titlul este interesant. Nu stiam nimic despre carte, ce gen este sau alte pareri ale celor care au citit-o.
Am citit 2 pagini si am lasat-o. Nu stiu ce nu mi-a placut in cele doua pagini, nici nu avea ce sa nu imi placa. Nu stiu. A fost ceva. Nu m-a prins. Am reluat cititul peste doua zile, mi-am zis este provocare, hai sa vedem ce e cu cartea asta: Sarpe si porumbel.

In afara de Sarpe si porumbel,  am mai intrat in lumea fanteziei, a supranaturalului doar cu 2 serii. Gabriel Garcia Marquez e alt film. Mentionez pentru ca trebuie sa delimitez.  Se spune sa nu zici niciodata, niciodata.   Sa nu zici ca nu vei citi  niciodata despre vrajitoare si magii,  ca intr-o zi  se va intampla sa citesti.  Asa cum mi s-a intamplat mie.

Despre ce este  Sarpe  si porumbel

Cu  referire  la  hai sa vedem  ce e cu cartea asta, Sarpe si porumbel este magie.  Iubire, alegeri, sacrificii sunt cateva ingrediente  ale unei intregi retete de  viata.   Am avut impresia ca autoarea ma trimite in calatorie prin Franta anilor 1800, lucru care nu mi-a displacut . In Sarpe  si porumbel am avut cateva flash-uri , gandurile s-au intors in timp catre alti scriitori datorita ambientului frantuzesc  pregnant.  Curtezane, monarhi, aristocrati,  vrajitoare si vanatori  sunt personaje intr-un cumul de actiuni  prinse  in  caruselul  fanteziei.
In timp ce citeam am notat  ironia sortii.   Reid.  Iubirea dincolo de  principii,  prejudecati si obstacole.   Relativitatea binelui sau a raului vazute prin ochii lui Reid, a cavalerilor sau a vrajitoarelor.  Si ce ironie!  E o repetitie intentionata. Vei intelege cand vei citi cartea.

Te-ai gandit vreodata ca lucrurile se intampla cu un scop chiar daca nu il  cunosti? Eu da si sunt convinsa ca asa este, dar acum  raman la fantezia din Sarpe si porumbel, la  Shelby Mahurin, si iti spun  ca exista si aici un scop,  dar te las pe tine sa afli care este acesta.  Aaaa, Shelby se mai foloseste de un ingredient. Un inel.

Louise le Blanc din Sarpe si porumbel

Iese in evidenta peste toti.  Are simtul umorului, e acida, e puternica, e sensibila, emotiva si e sacrificiu.
Replicile ei fac deliciul intregii carti. Am ras cu ea.

Reid

Trimisul binelui este parca mai tacut chiar si in ganduri. Timid, feroce, inversunat, orgolios, Reid este mesajul “niciodata  sa nu spui niciodata” .
El,  prin credinta si inversunarea lui, mi-a oferit si o concluzie.  Viata iti ofera surprize.

Sarpe si clopotel  este un titlu foarte interesant. Poti fi  in deruta cand te gandesti cine ar putea fi sarpele si cine ar putea fi porumbelul, chiar daca binele si raul sunt exemplificate.
Poate fi relativ.

Mi-a placut cartea, este dinamica, dar  pentru ca am facut analogii intre ea si Lux  …
PS. Am uitat sa te intreb. Ai citit cartea? Cum ti s-a parut? Daca nu, crezi ca o vei citi? Chiar sunt curioasa sa iti aflu parerea.

Cu drag,

Nico

A doua sansa de Kristin Hannah

A doua sansa
A doua sansa – Kristin Hannah

Neatza!

Mi-am facut cafeaua. Fara zahar si fara lapte cum imi place sa o consum, mi-am adus aminte ca trebuie sa iti scriu astazi despre o carte.  Nu are nici zahar si nici lapte in cantitati prea mari. Este vorba despre cartea A doua sansa de Kristin Hannah. A doua sansa este prima carte pe care am citit-o de la aceasta autoare.

Nota scurta despre autoare

Kristin Hannah s-a nascut la  25 septembrie 1960, in California. A luat premiul Goodreads Choice pentru cea mai bună carte de ficțiune istorica.

A doua sansa de Kristin Hannah

Cum spuneam, A doua sansa este prima carte scrisa de Kristin Hannah pe care am citit-o. Posibil sa crezi ca nu iti scriu mare lucru, ca nu iti induc vreo emotie care sa te faca sa o citesti. In general, fiind vorba despre carti de  dragoste, am tendinta sa  nu spun cine stie ce. Stii tu. Mai intalnesti siropuri de genul el si ea s-au cunoscut si s-au placut. Eh, A doua sansa nu este doar un roman de dragoste, este o poveste tulburatoare despre viata, despre temeri, dar si despre alegeri. Asa cum titlul vrea sa iti  spuna, autoarea iti aduce la cunostinta ca orice om merita o alta sansa in viata lui. 

Ce sa stii despre personajul Annie din A doua sansa de Kristin Hannah

Annie este pusa fata in fata cu decizia de a divorta a sotului ei. Iubesc alta femeie. Nu ma face sa repet. Deja pe fondul unei neincrederi in ea insasi, se prabuseste. Ii cere sotului sa se gandeasca la cei 24 ani de casnicie. Il implora sa nu divorteze imediat. Dupa zile in care si-a plans de mila, Annie se hotaraste sa plece in Mystic, locul unde s-a nascut.  Aici intalneste oameni care sufera mai mult decat ea. Se hotaraste sa se concentreze pe suferinta lor. Sa ii ajute, convinsa de faptul ca viata i-a dat o sansa sa isi uite propria durere. 

Cum am vazut-o eu pe Annie

In acest punct al desfasurarii vietii protagonistei, eu nu am placut-o deloc. Cu stima de sine scazuta deja, ea mai pune o caramida in zidul prabusirii eului sau.

Ce sa stii despre personajul Blake din A doua sansa de Kristin Hannah

Blake e barbatul  de peste 40 de ani care crede ca totul i se cuvine. Se indragosteste de o femeie care are jumatate din varsta lui si isi doreste sa puna capat  casniciei cat mai repede. 

 Cum l-am vazut eu pe Blake 

Aroganta lui m-a iritat. Insa pe tot parcursul cartii au fost  momente  cand l-am placut. Concentrat pe viata si nevoile lui, nici in relatia cu fiica lor adolescenta nu se descurca prea bine.

Ce sa stii despre Nick  si Izzy

Nick, fostul ei coleg, tatal lui Izzy este cel care sufera   de cand si-a pierdut sotia. Derutat, fara un sprijin si fara  a gasi puterea sa lupte impreuna cu fiica lui, o intalneste dupa atatia ani pe fosta lui colega,   una dintre fetele de care fusese indragostit. Izzy este stapanita de o depresie puternica in urma mortii mamei sale.  Cu traume si fara sprijinul tatalui sau, o cunoaste  pe   cea care va avea grija de ea.

Despre intelegere si sentimente

Annie este liantul acestei familii. Ajutand va fi la randul ei ajutata. In aceasta parte a cartii, am admirat-o  pe  femeia asta  puternica, altruista, plina de rabdare. Pe femeia asta care isi aduna bucatelele de inima, dar voia sa reconstruiasca viata acestei familii. Am inteles ca o ajuta sa se concentreze pe altceva si nu pe tristetea ce pusese stapanire pe ea.  Am inteles si cand a lasat garda jos fara sa fie constienta de asta. Avea  nevoie de iubire. Inca mai credea  in sansa. Sunt sigura ca si tu vei intelege .

Eh, dupa ce am citit trei sferturi din carte, am vrut sa o abandonez. Eram acolo, prinsa de viata ei, cand boom, Annie se lasa din nou pe ea insasi undeva in spate, pentru a fi bine altcuiva. Isi inchide din nou sentimentele, dorintele si isi ascunde chiar si nefericirea acestei decizii. 

Nu, nu am abandonat-o. Am reusit sa  termin de citit.

Concluzia finala

O alta sansa poate fi o banala poveste de dragoste, dar poate fi un  tulburator parcurs de viata. Obstacole, pierderi, iubire, renuntare si sanse. Ce mi-a placut in mod deosebit este ca titlul mi-a oferit o surpriza. A doua sansa nu este doar a unuia. 

M-a prins. Daca ai citit-o si tu, mi-ar placea sa imi spui parerea ta.

Cu drag, Nico.

La furat de cai de Per Petterson

Neatza!

Azi iti scriu despre La furat de cai, un roman scris de norvegianul Per Petterson. Din colectia Cotidianul din care face parte si aceasta, am citit cateva carti foarte bune. As aminti acum scurt, de Foamea – o capodopera literara despre care iti promit ca o sa scriu candva.

Ce este fascinant la romanul La furat de cai de Per Petterson?

Sa revin la acest roman cu o scriere lina, ce iti da impresia dupa primele pagini ca te-ar plictisi. Pe masura ce filele se pierd sub ochii tai, lectura devine din ce in ce mai interesanta. Lucru care mi s-a intamplat si mie.
M-a fascinat descrierea ampla a naturii, a vietii si a starilor traite de personaj. Eu iubesc natura. Iubesc vara, dar si primavara deopotriva. Ador sa privesc pomii infloriti, sa ma imbat cu mirosul lor, sa ma trezesc in uitare privind verdele crud al ierbii. Asa am constientizat ca visez cu ochii deschisi in timp ce Petterson povestea despre mirosul de fan proaspat, despre frumoasele paduri din Norvegia. Prin descrierea minutioasa a tuturor gandurilor si starilor expuse, am trait prin ochii lui o senzatie aparte.

Despre ce este La furat de cai?

Trond, batranul care locuia intr-o casuta din Norvegia, departe de lume, se intalneste intr-o zi cu un necunoscut care ii aduce aminte de prietenul lui din copilarie cu care mergea la furat de cai. Necunoscut care declanseaza o avalansa in gandurile lui. De aici firul naratiunii intra in doua planuri: trecut si prezent. Aceeasi persoana.
O iarna si o vara traite la varste diferite, care te indeamna sa intelegi ca sufletul nu are ani.
O vara care e de fapt nucleul vietii lui. Intamplarea din copilarie petrecuta vara a ramas inradacinata in mintea lui, desi aparent nu a fost un pion in traseul vietii lui. Doar aparent.

Trairile mele afisate in context au intarit constientizarea faptului ca viata nu te asteapta.
Pot eu sa cred contrariul desi personajul pare sa nu regrete nimic din viata lui?
Am avut sentimentul ca sunt acaparata de povestea vietii lui, parca traind in acelasi timp cu el.

Concluzia finala a romanului

“Toata viata mi-am dorit sa fiu singur intr-un loc ca acesta. Chiar si atunci cand o duceam bine, si asta nu de putine ori. Am avut noroc. Dar si atunci, de pilda, in mijlocul unei imbratisari cand cineva imi soptea la ureche cuvintele pe care voiam sa le aud, chiar si atunci mi se facea dor deodata sa ma aflu departe intr-un loc unde era doar liniste”

Cred ca pe tot parcursul naratiunii, autorul mi-a indus o permanenta introspectie.
Mai cred ca necunoscutul a fost pentru Trond un fenomen ireversibil numit timp.

O reflectie. O viata la alegere.
Un moment!
De atat ai nevoie sa traiesti trecutul in prezent.
De atat ai nevoie sa iti aduci aminte ca tot ce ai trait, porti cu tine.
De atat ai nevoie ca orice traiesti, in orice etapa a vietii tale, sa vina ca o avalansa in ajutorul constientizarii ca uneori doar avem impresia ca am anihiltat starile traite candva, dar de fapt doar le-am lasat uitate.

Si-a asumat decizia de a trai in singuratate, departe de lume? Un lucru clar este constientizarea faptului ca parcursul vietii lui putea sa fie diferit, insa alegerea i-a apartinut.

Am apreciat maniera de scriere a lui Petterson. Amanuntita, expresiva.
A aratat prin firul naratiunii ca nimic nu este intamplator, fapt cu care sunt de acord.

Nimic nu este intamplator, totul are un scop.

Daca ai citit aceasta carte, mi-ar placea sa aflu si parerea ta. Cum ti s-a parut? Ti-a placut? Si nu uita sa dai un share daca ti-a placut.

Cu drag,
Nico 🙂

Madame Bovary – Gustave Flaubert

Astazi, in timp ce imi savuram cafeaua, memoram cartile citite in ultimii ani si gandurile mele de-a valma s-au indreptat catre Emma Bovary. Astfel, m-am gandit sa iti scriu despre aceasta capodopera a literaturii universale. Am citit Madame Bovary de Gustave Flaubert in anii adolescentei si datorita unei ocazii, o activitate numita provocarea lunii initiata intr-un grup de carti, am recitit-o anul trecut.
Stii ca perceptiile noastre se schimba cu trecerea anilor. Se intampla in viata de zi cu zi indiferent de natura situatiilor. S-a schimbat indubitabil si modul in care am perceput-o in
adolescenta, desi daca dau reimprospatare memoriei, ramasesem si atunci cu unele intrebari.

Cand m-am hotarat sa scriu aceste articole, am plecat de la ideea ca vreau ca tu sa citesti
gandurile mele despre cartile citite, emotiile care ma consuma, perceptiile trecute prin filtrul propriu. Asa ca, din pacate sau din fericire pentru tine nici azi nu vei citi un rezumat detaliat al cartii.
Daca as intui ce ai crede citind ce am scris pana acum, mi-ai spune sa las vorbele goale si sa trec la esenta. Asa ca iata parerea mea despre Emma, protagonista acestui roman.

Cine este Madame Bovary?

Flaubert descrie viata unei femei care pare stapanita mai mult de lumea imaginara decat de cea reala, intr-o maniera ironica a perioadei.

Emma Bovary este un personaj complex. Casatorita cu un barbat despre care crede ca nu o implineste, traieste condusa de iluzii generate de romanele de dragoste. Viata in provincie si normele de conduita ale societatii au fost situatii pe care a ales sa le sacrifice pentru implinirea ei sufleteasca, aceea de a trai o iubire ca in carti.

Iubirea, trebuia să vină pe neașteptate, cu tunete și fulgere – uragan din cer care se prăbușește peste viaţă, o schimbă total, smulge voinţele precum frunzele și târăște cu el în furtună inima.

Dar dacă ar exista undeva o fiinţă puternică și frumoasă, un temperament curajos, exaltat și rafinat în același timp, un suflet de poet cu chip angelic, liră cu strune de bronz care să ridice la cer epitalamuri elegiace, de ce, dintr-o întâmplare, n-ar întâlni-o chiar ea?

Sentimentul asta considerat atat de pur, iubirea, i-a transformat viata intr-un sir de nelinisti. As putea spune ca granita dintre iluzii si realitate pe care ea a trecut-o i-a schimbat viata intr-o confuzie facand-o sa caute generatorul de emotie.

De altfel nimic nu merita chinul căutării; totul era minciună! Fiecare zâmbet ascundea un căscat de plictiseală, fiecare bucurie un blestem, orice plăcere avea dezgustul ei și cele mai dulci săruturi nu lăsau pe buze decât o neîmplinită poftă a unei voluptăţi mai mari.

Ce am simtit cand am citit Madame Bovary?

Marturisesc ca am avut sentimente contradictorii si am ramas cu hotararea ferma de a nu ma erija in judecatorul ei. Pentru ca… nu-i asa? Fiecare are adevarul lui, principiile lui. Modul in care a ales sa isi traiasca viata este un aspect care pe mine ma contrariaza. Tot eu vin insa sa spun ca, desi surprinsa, am trait un soi de admiratie pentru acest personaj. Admiratie pentru lupta cu ea insasi pe care a dus-o. Intelegere pentru dorinta ei de a trai implinirea sufleteasca. 

Destinul lui Madame Bovary a fost o dovada de curaj prin prisma faptului ca nu s-a lasat la mana lui , ci a fortat prin dorinta de a trai cum vrea, cautand sa transforme iluziile in realitatea unei mari iubiri?

Decizia pe care a luat-o a fost conforma cu trairile ei? A fost un gest condus de lasitate?
Referindu-ma la hotarerea care marcheaza sfarsitul vietii ei, marturisesc ca am fost revoltata.
Revolta din tristete.

Nota scurta despre Gustave Flaubert

Gustave Flaubert, nascut la 12 decembrie 1821 si decedat la 8 mai 1880 a fost un romancier francez.
In 1856 – 1857 dupa publicarea acestui roman a fost judecat pentru ofense aduse moralei publice si achitat. Fapt care, i-a adus faima in cele din urma.

Inchei cu un gand. Suntem stapaniti de emotii, ne dorim pentru altii lucruri bune, viata implinita, dar nu putem sa le trasam destinul.

Tu ce parere ai despre Madame Bovary? De ce emotii te-ai lasat coplesit? Mi-ar placea sa scrii cateva randuri despre parerea ta, iar daca ti-a placut ce am scris, poti da share si prietenilor tai.

Cu drag,
Nico

Prin ochii ei de Sarah Pinborough

In urma cu ceva timp, am participat la un maraton pe un grup de carti in care trebuia sa citesc alaturi de alte 2 fete cate 3 carti fiecare. Doua dintre cartile alese de mine au fost Prin ochii ei de Sarah Pinborough, dar si Pacienta Tacuta de Alex Michaelides , ultimele carti pe care le cumparasem. Pentru ca vazusem ca Pacienta tacuta este considerata thrillerul verii, am ales sa citesc mai intai Prin ochii ei. Ce sa iti spun? Ce sa scriu? Nici nu stiu cu ce sa incep.

Despre ce este Prin ochii ei?

Dupa 3 ore de cand terminasem cartea, sentimentul de frustrare, de neputinta sau de nervi (ca nu stiu cum sa il descriu) nu imi trecea. Nu ma asteptam la un asemenea final. In mintea mea se conturase altceva.  Si stii de ce? Pentru ca atunci cand ajunsesem pe la pagina 122, am facut prostia (cum fac de multe ori cand imi place o carte) sa ma uit la sfarsit. Si da, asta am facut si cu aceasta carte. Mi-am dorit ca doua dintre personaje sa ramana impreuna. Si daaaaa…. sfarsitul m-a satisfacut complet cand am citit 2-3 randuri de la sfarsitul cartii. Insa, am avut o surpriza de proportii.

Povestea este construita atat de bine cu Adele si David care arata ca perechea perfecta. Ea atat de frumoasa si de eleganta, iar el carismatic si plin de sarm. La suprafata, David si Adele sunt cuplul care le are pe toate.

Apoi este si Louise, o femeie divortata care il are pe fiul ei, Adam, de 6 ani. Intr-o seara  intalneste un tip cu care se simte atat de bine. Sarutul dintre ei o face sa vibreze si sa se gandeasca neincetat la el.

Dar… surpriza…

Tipul de la bar este tocmai noul ei sef si chiar sotul lui Adele. De aici, incepe actiunea ca o avalansa, cu o sumedenie de schimbari de situatie, cu neprevazut si cu multe semne de intrebare.

Pe masura ce Louise devine mai cufundata in lumea lor, nu se poate abtine sa nu se intrebe de ce David controleaza atat de mult si de ce Adele pare sa ascunda secrete.

Pe tot parcursul cartii, Sarah Pinborough te baga in aceasta poveste, te zapaceste, te intoarce si te suceste incat nu mai stii pe cine sa crezi si pe cine nu. Cine e mai vinovat? Cine spune adevarul si cine nu? Cand ar trebui si cine ar trebui sa spuna STOP? Dar mai presus de toate aceste intrebari, este una suprema: DE CE? DE CE?

Cand imi spuneam ca lucrurile, in sfarsit, se normalizeaza, cand credeam ca adevarul iese la lumina si totul se sfarseste cu bine, iata ca primesc un final surprinzator, frustrant si chiar socant.

Nu in fiecare zi o carte te duce la un asa nivel de soc.

Pe tot parcursul cartii, m-am intrebat de ce autoarea a ales titlul Prin ochii ei. Nu mi-a fost nimic clar… pana la sfarsit.

Prin ochii ei este o carte extraordinar de buna, din punctul meu de vedere, din moment ce poate crea asemenea reactii si sentimente la finalul ei. Este o carte cu un element surpriza care se afla undeva intre realismul magic si supranatural. Are un final neasteptat, este socant si mai mult decat atat, iti lasa o portita deschisa prin care iti da de inteles ca nu se termina totul aici.

Daca iti pot oferi un singur indiciu despre aceasta carte, atunci ar fi sa citesti aspectele care detaliaza evenimentele din trecut. Acesta nu este un spoiler, deoarece sfarsitul te va orbi cu siguranta, dar ofera cateva indicii interesante despre dezvoltarea unui anumit personaj.

O recomand celor care iubesc cartile psihologice pentru ca este atat de bine scrisa incat se va juca cu mintea ta, te va zapaci, isi va infige ghearele adanc in sufletul si mintea ta, iar cand crezi ca te va elibera si vei putea sa respiri si sa gandesti normal, iti va da lovitura de gratie, lasandu-te fara suflu pentru mult timp.

Te avertizez sa nu ai incredere in aceasta carte daca urmeaza sa o citesti! In sensul ca poti sa prevezi sfarsitul… Dar daca ai citit-o, sunt atat de curioasa de cum ai perceput-o tu, chiar mi-ar placea sa imi spui printr-un comentariu ce impact a avut asupra ta.

Cu drag,

Bianca

Castelul de sticla – Jeanette Walls

Jeannete Walls s-a nascut la 1 aprilie 1960, in Phoenix, Arizona. A avut o copilarie destul de dificila din cauza lipsurilor si a mutarilor foarte dese ale familiei dintr-un oras intr-altul. La varsta de 17 si-a mutat familia in New York, unde si-a inceput cariera de jurnalist. A absolvit Barnard College si a colaborat cu mai multe publicatii din New York.

Aparuta in 2005, cartea ei de memorii, Castelul de sticla, a fost bestseller New York Times mai bine de sase ani.

Jeannete Walls este de asemenea, autoarea altor doua carti devenite bestseller imediat dupa publicare: The Silver Star si Halfbroke Horses.

An aparitie: 2018

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Youngart

Editie: Cartonata

Editura: GRUPUL EDITORIAL ART

Format: 210 x 150 x 24 mm

Nr. pagini: 376

Traducator: Lorena Lupu

Mmm, incerc sa iti spun parerea mea despre aceasta carte si mi-e teama ca ideile mele sa nu fie lipsite de sens ca nu prind contur. Am terminat-o plangand, un plans rabufnit din emotiile pe care mi le-am reprimat pe parcursul citirii acesteia. Stiam de la prima pagina ca citesc memoriile autoarei, dar nu mi-am imaginat ca perceptiile mele se vor schimba dupa fiecare fila intoarsa, ca voi trai un cumul de emotii. Nu mi-am imaginat aceasta explozie.

Aceasta poveste tulburatoare despre viata ei si a familiei sale m-a facut sa imi pun multe intrebari care se incheiau cu ganduri precum acesta: cine sunt eu sa judec?, ca apoi sa imi dau seama ca pasesc in urma aceluiasi sentiment: intelegerea pe care o dobandise autoarea. Si iertare.

Jeannete Wals scrie despre viata iesita din tipare traita impreuna cu familia sa. O viata de nomazi.

O familie formata din doi parinti si patru copii. O poveste tulburatoare despre lipsuri, iluzii, principii. Despre foame si constientizare.

Un tata, Rex S.Walls, cu o remarcabila inteligenta, transforma viata lor intr-o continua calatorie dintr-un loc in altul, pentru un vis care nu devine realizabil, acela de a construi un castel din sticla, pentru a inocula familiei sale ideea ca trebuie sa aiba un spirit liber. Un om care isi invata copiii despre fizica si istorie. Un om care ii invata sa lupte cu demonii, inoculandu-le astfel ideea ca trebuie sa lupte cu teama.

Un tata ce nu reuseste sa le ofere un trai lipsit de griji, decent, deoarece intre perioadele de betie si cele fara de betie, intre slujbele pe care le schimba, din loc in loc si obiceiul de a castiga bani la cazinou, era preocupat de schitele sale pentru acel iluzoriu castel.

Pot sa cred acest lucru, pot sa nu cred ca e doar preocupat de acestea.

Pot sa empatizez. Da, poate sa para ciudat. In definitive, am ramas cu emotia.

O mama care isi invata copiii sa se descurce singuri, invatandu-i ca trebuie sa sufere cand sunt mici ca sa stie sa se descurce cand sunt adulti.

Astfel ca, fiica mijlocie a familiei sufera arsuri pe suprafata corpului la varsta de 3 ani pentru ca mama ei incuraja independenta. Fierbea crenvursti cand focul a cuprins-o.

Aici din nou capacitatea mea de intelegere a luat-o razna si am devenit confuza, bulversata si in neputinta.

O femeie descrisa atat de sincer si fara ranchiuna de propria ei fiica incat gandurile mele au luat-o razna si m-au facut sa incerc sa inteleg. Sa constientizez.

Da, Jannete vrea sa intelegi, nu sa judeci, nu sa asimilezi sentimente de compasiune.

Povesteste cu atata curaj, sinceritate si cu iubire, da cu iubire, incat m-a blocat. Am lasat cartea din mana si mi-am oferit cateva minute sa imi limpezesc gandurile.

– Mami, ajuta-ma! am tipat ingrozita.

Inca mai stateam in picioare pe scaun, lovind focul cu furculita pe care o folosisem pentru a amesteca in crenvursti.

Mama a iesit in fuga si s-a intors cu una dintre paturile acelea din surplusul armatei, pe care le uram pentru ca lana imi zgaraia pielea. A aruncat-o peste mine ca sa stinga flacarile.

…Pe un ton anormal de calm, mama ii explicase ce se intamplase si a intrebat-o daca ne putea duce cu masina pana la spital.

” alti parinti isi faceau griji pentru copiii lor ca ar fi putut fi loviti de fulgere, mama si tata nu au avut niciodata astfel de temeri, ne lasau sa iesim si sa ne jucam in apa calda, care curgea in suvoaie. Fulgere imense, cu descarcari electrice, pocneau din norii josi, iar tunetele scuturau pamantul’.

Ma gasesc si acum intrigata, in timp ce scriu, de modul in care au ales sa traiasca si sa isi educe copiii. Tatal o impingea in apa, obligand-o sa isi invinga teama, mama o responsabiliza cu lucruri pentru adulti, desi ea avea cativa anisori. Acelasi tratament l-au avut si fratii ei.

Am citit o Jannete atasata de fratii ei si responsabila si pentru parinti. O Jannete care a dus in spate povara unei vieti tumultoase, a grijilor pentru toata familia, in timp ce parintii nonconformisti erau preocupati de spirit liber, de visuri nerealizabile.

Faptul ca acesti parinti isi iubeau copiii, intr-un mod nu atat de usor de inteles, obligandu-i la un trai greu pentru a-si hrani principiile, m-a contrariat. O viata a adultilor la alegere. O iubire nonconformista.

Mama spunea intotdeauna ca oamenii isi faceau prea multe griji pentru copiii lor. Iti prinde bine sa suferi la o varsta frageda, obisnuia sa spuna ea. Asta iti intareste trupul si sufletul.

O copilarie tumultoasa, plina de neajunsuri, de dorinta ca alti copii sa nu rada de ea si familia ei. O adolescenta plina de griji, munca, efortul de a-i face pe parintii ei sa isi gaseasca locul. O viata descrisa in cei mai naturali termeni cu intelegere si iertare.

O concluzie ca aceea: fiecare traieste cum ii place.

Pentru ca nu gasesc un rost in a scrie mai mult. Sunt tulburata inca dupa ce am terminat-o.

Atat mi-a mai ramas. Sa inteleg.

Genial ce spune autoarea aici. Nu am facut altceva decat sa simt cuvintele.

Lui John, pentru ca m-a convins ca toti oamenii interesanti au un trecut. Intunericul este o cale si lumina este un loc, Paradisul care nu a existat niciodata si nici nu va fi vreodata, e real.

Daca ai citit cartea, mi-ar placea sa imi spui parerea ta. Ar fi interesant sa schimbam impresii. Stiu ca perceptiile unui om sunt diferite. Mi-ar placea sa le aflu pe ale tale.

Nico 🙂

Crima si pedeapsa – Fiodor Dostoievski

Imi spunea cineva, cu care am schimbat impresii despre carti, ca Dostoievski este greu de inteles. Dupa parerea mea, nu este  alambicat, ba chiar te provoaca sa te conectezi la scrierile lui. Stilul autorului este reprezentativ in literatura clasica universala.  Operele lui au o profunzime aparte, substrat psihologic si personaje bine conturate. Descrie omul pana la cea mai adanca stare de fapt, pana la cel mai ascuns gand.  Citind cate ceva despre viata lui, am realizat ca a  inteles foarte bine sa isi scrie personajele prin prisma propriilor lui trairi.

Actorii pe care ii pune in scena sunt macinati de suferinta, acaparati de vid, umili sau inocenti.

Crima si pedeapsa  este un roman psihologic senzational.
Acest roman prezinta drama unui student sarac obligat sa renunte la studii din cauza situatiei financiare precare,un om care ajunge sa jefuiasca si sa omoare justificandu-si astfel faptele.

Autorul il infatiseaza pe  Raskolnicov, un idealist prin gandurile caruia trec idei  criminale, un om care ajunge sa savarsasca dublu asasinat. Omoara o camatareasa la care se duce cu diverse lucruri sa le vanda pentru a nu avea lipsuri materiale si se vede nevoit sa o omoare si pe sora acesteia ca sa nu fie denuntat. Drama lui incepe cand remusarile pentru faptele comise fac din el un om macinat de ganduri, un om care de la superioritatea pe care o avea fata de omenire, ajunge sa gandeasca ca de fapt, are o conditie mediocra.

Am fost intrigata de un personaj complex, controversat. Cuprins de probleme, un om care considera despre el ca are principii, dar totodata este capabil de crima. Cu insusiri de grandomanie.

“Eu nu am ucis un om, am ucis un principiu”.

Toate aceste contradictii contureaza profilul psihologic al lui Raskolnicov.
Omoara din cauza saraciei? Din grandomanie? Din nebunie? Din credinta ca “gandacii trebuie omorati”?


Dialogul cu el insusi, mustrarile de constiinta, modul de a analiza caracterele oamenilor cu care intra in contact, motivatia crimei pentru care a infaptuit un plan minutios, toate acestea reprezinta un periplu al mintii.
Insusi faptul ca isi doreste ca lumea sa il asocieze cu Napoleon, m-a facut sa sa ma gandesc la motivul pentru care si-a pus in aplicare planul.

Am vorbit despre crima.

E randul pedepsei.

Dovada ca exista speranta este chiar personajul despre care am spus deja ca este unul complex.

Este inchisoarea pedeapsa pe care o suporta? Mmmm… Nu.

Pedeapsa lui este una mai profunda, mai greu de acceptat.

Crima si pedeapsa – o carte despre intunericul, dar si lumina mintii, despre saracie, boala si constiinta.
Adevarata suferinta vine din constiinta, nu din lipsa nevoilor.

“Viata inlocuise judecata”.

Tu cum il percepi pe Dostoievski? In ce stare te-a lasat aceasta carte? Mi-ar placea sa imi scrii despre parerile tale.

Nico 🙂