Prin ochii ei de Sarah Pinborough

In urma cu ceva timp, am participat la un maraton pe un grup de carti in care trebuia sa citesc alaturi de alte 2 fete cate 3 carti fiecare. Doua dintre cartile alese de mine au fost Prin ochii ei de Sarah Pinborough, dar si Pacienta Tacuta de Alex Michaelides , ultimele carti pe care le cumparasem. Pentru ca vazusem ca Pacienta tacuta este considerata thrillerul verii, am ales sa citesc mai intai Prin ochii ei. Ce sa iti spun? Ce sa scriu? Nici nu stiu cu ce sa incep.

Despre ce este Prin ochii ei?

Dupa 3 ore de cand terminasem cartea, sentimentul de frustrare, de neputinta sau de nervi (ca nu stiu cum sa il descriu) nu imi trecea. Nu ma asteptam la un asemenea final. In mintea mea se conturase altceva.  Si stii de ce? Pentru ca atunci cand ajunsesem pe la pagina 122, am facut prostia (cum fac de multe ori cand imi place o carte) sa ma uit la sfarsit. Si da, asta am facut si cu aceasta carte. Mi-am dorit ca doua dintre personaje sa ramana impreuna. Si daaaaa…. sfarsitul m-a satisfacut complet cand am citit 2-3 randuri de la sfarsitul cartii. Insa, am avut o surpriza de proportii.

Povestea este construita atat de bine cu Adele si David care arata ca perechea perfecta. Ea atat de frumoasa si de eleganta, iar el carismatic si plin de sarm. La suprafata, David si Adele sunt cuplul care le are pe toate.

Apoi este si Louise, o femeie divortata care il are pe fiul ei, Adam, de 6 ani. Intr-o seara  intalneste un tip cu care se simte atat de bine. Sarutul dintre ei o face sa vibreze si sa se gandeasca neincetat la el.

Dar… surpriza…

Tipul de la bar este tocmai noul ei sef si chiar sotul lui Adele. De aici, incepe actiunea ca o avalansa, cu o sumedenie de schimbari de situatie, cu neprevazut si cu multe semne de intrebare.

Pe masura ce Louise devine mai cufundata in lumea lor, nu se poate abtine sa nu se intrebe de ce David controleaza atat de mult si de ce Adele pare sa ascunda secrete.

Pe tot parcursul cartii, Sarah Pinborough te baga in aceasta poveste, te zapaceste, te intoarce si te suceste incat nu mai stii pe cine sa crezi si pe cine nu. Cine e mai vinovat? Cine spune adevarul si cine nu? Cand ar trebui si cine ar trebui sa spuna STOP? Dar mai presus de toate aceste intrebari, este una suprema: DE CE? DE CE?

Cand imi spuneam ca lucrurile, in sfarsit, se normalizeaza, cand credeam ca adevarul iese la lumina si totul se sfarseste cu bine, iata ca primesc un final surprinzator, frustrant si chiar socant.

Nu in fiecare zi o carte te duce la un asa nivel de soc.

Pe tot parcursul cartii, m-am intrebat de ce autoarea a ales titlul Prin ochii ei. Nu mi-a fost nimic clar… pana la sfarsit.

Prin ochii ei este o carte extraordinar de buna, din punctul meu de vedere, din moment ce poate crea asemenea reactii si sentimente la finalul ei. Este o carte cu un element surpriza care se afla undeva intre realismul magic si supranatural. Are un final neasteptat, este socant si mai mult decat atat, iti lasa o portita deschisa prin care iti da de inteles ca nu se termina totul aici.

Daca iti pot oferi un singur indiciu despre aceasta carte, atunci ar fi sa citesti aspectele care detaliaza evenimentele din trecut. Acesta nu este un spoiler, deoarece sfarsitul te va orbi cu siguranta, dar ofera cateva indicii interesante despre dezvoltarea unui anumit personaj.

O recomand celor care iubesc cartile psihologice pentru ca este atat de bine scrisa incat se va juca cu mintea ta, te va zapaci, isi va infige ghearele adanc in sufletul si mintea ta, iar cand crezi ca te va elibera si vei putea sa respiri si sa gandesti normal, iti va da lovitura de gratie, lasandu-te fara suflu pentru mult timp.

Te avertizez sa nu ai incredere in aceasta carte daca urmeaza sa o citesti! In sensul ca poti sa prevezi sfarsitul… Dar daca ai citit-o, sunt atat de curioasa de cum ai perceput-o tu, chiar mi-ar placea sa imi spui printr-un comentariu ce impact a avut asupra ta.

Cu drag,

Bianca

Castelul de sticla – Jeanette Walls

Jeannete Walls s-a nascut la 1 aprilie 1960, in Phoenix, Arizona. A avut o copilarie destul de dificila din cauza lipsurilor si a mutarilor foarte dese ale familiei dintr-un oras intr-altul. La varsta de 17 si-a mutat familia in New York, unde si-a inceput cariera de jurnalist. A absolvit Barnard College si a colaborat cu mai multe publicatii din New York.

Aparuta in 2005, cartea ei de memorii, Castelul de sticla, a fost bestseller New York Times mai bine de sase ani.

Jeannete Walls este de asemenea, autoarea altor doua carti devenite bestseller imediat dupa publicare: The Silver Star si Halfbroke Horses.

An aparitie: 2018

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Youngart

Editie: Cartonata

Editura: GRUPUL EDITORIAL ART

Format: 210 x 150 x 24 mm

Nr. pagini: 376

Traducator: Lorena Lupu

Mmm, incerc sa iti spun parerea mea despre aceasta carte si mi-e teama ca ideile mele sa nu fie lipsite de sens ca nu prind contur. Am terminat-o plangand, un plans rabufnit din emotiile pe care mi le-am reprimat pe parcursul citirii acesteia. Stiam de la prima pagina ca citesc memoriile autoarei, dar nu mi-am imaginat ca perceptiile mele se vor schimba dupa fiecare fila intoarsa, ca voi trai un cumul de emotii. Nu mi-am imaginat aceasta explozie.

Aceasta poveste tulburatoare despre viata ei si a familiei sale m-a facut sa imi pun multe intrebari care se incheiau cu ganduri precum acesta: cine sunt eu sa judec?, ca apoi sa imi dau seama ca pasesc in urma aceluiasi sentiment: intelegerea pe care o dobandise autoarea. Si iertare.

Jeannete Wals scrie despre viata iesita din tipare traita impreuna cu familia sa. O viata de nomazi.

O familie formata din doi parinti si patru copii. O poveste tulburatoare despre lipsuri, iluzii, principii. Despre foame si constientizare.

Un tata, Rex S.Walls, cu o remarcabila inteligenta, transforma viata lor intr-o continua calatorie dintr-un loc in altul, pentru un vis care nu devine realizabil, acela de a construi un castel din sticla, pentru a inocula familiei sale ideea ca trebuie sa aiba un spirit liber. Un om care isi invata copiii despre fizica si istorie. Un om care ii invata sa lupte cu demonii, inoculandu-le astfel ideea ca trebuie sa lupte cu teama.

Un tata ce nu reuseste sa le ofere un trai lipsit de griji, decent, deoarece intre perioadele de betie si cele fara de betie, intre slujbele pe care le schimba, din loc in loc si obiceiul de a castiga bani la cazinou, era preocupat de schitele sale pentru acel iluzoriu castel.

Pot sa cred acest lucru, pot sa nu cred ca e doar preocupat de acestea.

Pot sa empatizez. Da, poate sa para ciudat. In definitive, am ramas cu emotia.

O mama care isi invata copiii sa se descurce singuri, invatandu-i ca trebuie sa sufere cand sunt mici ca sa stie sa se descurce cand sunt adulti.

Astfel ca, fiica mijlocie a familiei sufera arsuri pe suprafata corpului la varsta de 3 ani pentru ca mama ei incuraja independenta. Fierbea crenvursti cand focul a cuprins-o.

Aici din nou capacitatea mea de intelegere a luat-o razna si am devenit confuza, bulversata si in neputinta.

O femeie descrisa atat de sincer si fara ranchiuna de propria ei fiica incat gandurile mele au luat-o razna si m-au facut sa incerc sa inteleg. Sa constientizez.

Da, Jannete vrea sa intelegi, nu sa judeci, nu sa asimilezi sentimente de compasiune.

Povesteste cu atata curaj, sinceritate si cu iubire, da cu iubire, incat m-a blocat. Am lasat cartea din mana si mi-am oferit cateva minute sa imi limpezesc gandurile.

– Mami, ajuta-ma! am tipat ingrozita.

Inca mai stateam in picioare pe scaun, lovind focul cu furculita pe care o folosisem pentru a amesteca in crenvursti.

Mama a iesit in fuga si s-a intors cu una dintre paturile acelea din surplusul armatei, pe care le uram pentru ca lana imi zgaraia pielea. A aruncat-o peste mine ca sa stinga flacarile.

…Pe un ton anormal de calm, mama ii explicase ce se intamplase si a intrebat-o daca ne putea duce cu masina pana la spital.

” alti parinti isi faceau griji pentru copiii lor ca ar fi putut fi loviti de fulgere, mama si tata nu au avut niciodata astfel de temeri, ne lasau sa iesim si sa ne jucam in apa calda, care curgea in suvoaie. Fulgere imense, cu descarcari electrice, pocneau din norii josi, iar tunetele scuturau pamantul’.

Ma gasesc si acum intrigata, in timp ce scriu, de modul in care au ales sa traiasca si sa isi educe copiii. Tatal o impingea in apa, obligand-o sa isi invinga teama, mama o responsabiliza cu lucruri pentru adulti, desi ea avea cativa anisori. Acelasi tratament l-au avut si fratii ei.

Am citit o Jannete atasata de fratii ei si responsabila si pentru parinti. O Jannete care a dus in spate povara unei vieti tumultoase, a grijilor pentru toata familia, in timp ce parintii nonconformisti erau preocupati de spirit liber, de visuri nerealizabile.

Faptul ca acesti parinti isi iubeau copiii, intr-un mod nu atat de usor de inteles, obligandu-i la un trai greu pentru a-si hrani principiile, m-a contrariat. O viata a adultilor la alegere. O iubire nonconformista.

Mama spunea intotdeauna ca oamenii isi faceau prea multe griji pentru copiii lor. Iti prinde bine sa suferi la o varsta frageda, obisnuia sa spuna ea. Asta iti intareste trupul si sufletul.

O copilarie tumultoasa, plina de neajunsuri, de dorinta ca alti copii sa nu rada de ea si familia ei. O adolescenta plina de griji, munca, efortul de a-i face pe parintii ei sa isi gaseasca locul. O viata descrisa in cei mai naturali termeni cu intelegere si iertare.

O concluzie ca aceea: fiecare traieste cum ii place.

Pentru ca nu gasesc un rost in a scrie mai mult. Sunt tulburata inca dupa ce am terminat-o.

Atat mi-a mai ramas. Sa inteleg.

Genial ce spune autoarea aici. Nu am facut altceva decat sa simt cuvintele.

Lui John, pentru ca m-a convins ca toti oamenii interesanti au un trecut. Intunericul este o cale si lumina este un loc, Paradisul care nu a existat niciodata si nici nu va fi vreodata, e real.

Daca ai citit cartea, mi-ar placea sa imi spui parerea ta. Ar fi interesant sa schimbam impresii. Stiu ca perceptiile unui om sunt diferite. Mi-ar placea sa le aflu pe ale tale.

Nico 🙂

Crima si pedeapsa – Fiodor Dostoievski

Imi spunea cineva, cu care am schimbat impresii despre carti, ca Dostoievski este greu de inteles. Dupa parerea mea, nu este  alambicat, ba chiar te provoaca sa te conectezi la scrierile lui. Stilul autorului este reprezentativ in literatura clasica universala.  Operele lui au o profunzime aparte, substrat psihologic si personaje bine conturate. Descrie omul pana la cea mai adanca stare de fapt, pana la cel mai ascuns gand.  Citind cate ceva despre viata lui, am realizat ca a  inteles foarte bine sa isi scrie personajele prin prisma propriilor lui trairi.

Actorii pe care ii pune in scena sunt macinati de suferinta, acaparati de vid, umili sau inocenti.

Crima si pedeapsa  este un roman psihologic senzational.
Acest roman prezinta drama unui student sarac obligat sa renunte la studii din cauza situatiei financiare precare,un om care ajunge sa jefuiasca si sa omoare justificandu-si astfel faptele.

Autorul il infatiseaza pe  Raskolnicov, un idealist prin gandurile caruia trec idei  criminale, un om care ajunge sa savarsasca dublu asasinat. Omoara o camatareasa la care se duce cu diverse lucruri sa le vanda pentru a nu avea lipsuri materiale si se vede nevoit sa o omoare si pe sora acesteia ca sa nu fie denuntat. Drama lui incepe cand remusarile pentru faptele comise fac din el un om macinat de ganduri, un om care de la superioritatea pe care o avea fata de omenire, ajunge sa gandeasca ca de fapt, are o conditie mediocra.

Am fost intrigata de un personaj complex, controversat. Cuprins de probleme, un om care considera despre el ca are principii, dar totodata este capabil de crima. Cu insusiri de grandomanie.

“Eu nu am ucis un om, am ucis un principiu”.

Toate aceste contradictii contureaza profilul psihologic al lui Raskolnicov.
Omoara din cauza saraciei? Din grandomanie? Din nebunie? Din credinta ca “gandacii trebuie omorati”?


Dialogul cu el insusi, mustrarile de constiinta, modul de a analiza caracterele oamenilor cu care intra in contact, motivatia crimei pentru care a infaptuit un plan minutios, toate acestea reprezinta un periplu al mintii.
Insusi faptul ca isi doreste ca lumea sa il asocieze cu Napoleon, m-a facut sa sa ma gandesc la motivul pentru care si-a pus in aplicare planul.

Am vorbit despre crima.

E randul pedepsei.

Dovada ca exista speranta este chiar personajul despre care am spus deja ca este unul complex.

Este inchisoarea pedeapsa pe care o suporta? Mmmm… Nu.

Pedeapsa lui este una mai profunda, mai greu de acceptat.

Crima si pedeapsa – o carte despre intunericul, dar si lumina mintii, despre saracie, boala si constiinta.
Adevarata suferinta vine din constiinta, nu din lipsa nevoilor.

“Viata inlocuise judecata”.

Tu cum il percepi pe Dostoievski? In ce stare te-a lasat aceasta carte? Mi-ar placea sa imi scrii despre parerile tale.

Nico 🙂

Calatorie intr-un picior – Herta Müller

Buna! Sunt Nico si vreau sa iti scriu despre o carte pe care mi-a recomandat-o o prietena. Mi-a spus: “Citeste-o, e fascinanta!”.

Nu stiu daca sa spun ca asteptarea a meritat ori ca ar fi trebuit sa o citesc cu mult inainte.

Calatorie intr-un picior este scrisa  de Herta Müller dupa plecarea ei din Romania. Irene, protagonista romanului, emigreaza din cealalta tara in Germania, dar ramane intre doua lumi.

…acesti straini deveneau mai straini decat strainii.

Cu un picior calatori, cu celalalt, deja pierduti’

In aceasta situatie se afla Irene. S-a rupt de un regim dictatorial, dar se simte acaparata de un abis.  Limbajul dur, pe alocuri, si sincer transpune frustrare, neliniste si golul de care este inconjurata.

Inca mai am pe mine ziua de ieri.

…si pentru ca peretii sunt la fel de negri ca cerul si iarba, disparura si ei.

Emigranta  fiind  intr-o tara pe care o simte  straina, Franz, Stefan si Thomas sunt niste calatori prin viata ei, ajutand-o in calatoria spre cunoasterea sinelui.

Modul liric  in care exprima ce simte m-a cutremurat. Propozitiile scurte pe care le-am citit m-au dus cu gandul la multitudinea de ganduri pe care le are un om pe secunda. Am fost fascinata de acest limbaj poetic care are in spate durere, dor si nesiguranta. Toate acestea m-au transportat langa ea.

Cand spun ‘propozitii scurte’ ma gandesc ca nu reusesc sa transmit toate sentimentele traite. Fiecare comparatie poetica m-a  indemnat la o analiza a destinului unui emigrant. Acuratetea gandurilor  ei despre baiatul insotit de mama lui, pana la peretii care seamana cu  cerul si iarba, transmit ideea ca ea isi blocheaza nesiguranta.

Herta Müller  m-a  facut sa recitesc pasaje si sa caut acel ceva, motiv care ma face sa ma simt ametita si sa traiesc aceleasi stari impreuna cu personajul.

Am trecut-o in categoria  ‘cele mai bune carti citite’, nu pentru ca a castigat premiul Nobel, ci pentru ca mintea si sufletul meu au fost acolo timp de 2 ore.

PS. Tu ai citit-o? Sau ai citit altceva de Herta Müller? Sunt curioasa care este parerea ta, poti lasa o parere mai jos.

Puls in alb si negru – Laura Hartte

Puls in alb si negru, vol. I

Titlu original: Puls în alb și negru

Gen: YA, romance

Editura: Smart Publishing

An apariție: Bucuresti, 2019

Număr de pagini: 364

Rating Goodreads: 4,92

Am fost uimita sa aflu ca Laura Hartte este o autoare romanca. Daca citeam fara sa stiu ca este romanca, nici nu mi-as fi dat seama. Puls in alb si negru este primul ei roman, aparut recent, in martie 2019, la editura Smart Publishing. In plus, Laura Hartte este o tanara autoare care este in ultimul an de liceu. Ma bucur nespus sa vad ce generatie extraordinara vine din urma, ce copii extraordinari ne dau lectii de viata zi de zi.

Romanul Puls in alb si negru este primul volum din Seria Puls in alb si negru. Din capul locului, vreau sa mentionez ca m-a atras coperta. Felicitari lui Constantin Neagu care s-a ocupat de ilustratia si design-ul copertii. Coperta reda foarte bine tema cartii: lumina si intuneric, bine si rau, iar dragostea care te poate aduce din iad in rai si te transforma din demon in inger.

Da, dragostea poate schimba tot, iar demonii pot fi salvati de ingerii potriviti…

Noah Mayhem este un tanar cu o viata aparent perfecta, dar cu trairi intense care ii macina sufletul. Crescut si educat intre cele doua extreme, decizia lui a fost intotdeauna grea. A fost nascut de un inger si pentru un timp a iubit lumina, dar a crescut fiind educat de diavol. Si desi este ingrozit de intuneric, atractia pe care o simte pentru demonic este incontestabila. Tulburarea psihica de care sufera il izoleaza de tinerii de varsta lui, il maturizeaza inainte de vreme si il face sa priveasca lumea ca pe propriul lui iad. Noah este convins ca ingerii se nasc in infern si sunt condamnati sa traiasca in rai, dar toata viata ravnesc sa se intoarca acasa. Se indragostesc de demoni si cad.

Collene Myers a cazut…

Viata ei se schimba atunci cand se indragosteste de Noah, baiatul care a suferit atat de mult incat a simtit nevoia sa-si intipareasca durerea pe trup. Este hotarata sa-i demonstreze ca nu exista rana pe care iubirea sa nu o poata vindeca. Dar va fi iubirea lui Collene suficient de puternica pentru a inchide rani?

Mi-a placut mult complexitatea personajului Noah, Laura Hartte reuseste sa redea cu multa claritate lupta dintre bine si rau care se da in el. De asemenea, mi-a placut ca nu face din relatia dintre el si Colleen o adevarata drama, Laura Hartte cunoscand foarte bine cat de condimentata sa faca relatia lor.

Stiu ca este primul volum, asta insemnand ca probabil voi regasi in volumul doi mai multe clarificari legate de relatia lui Noah cu tatal lui si de unde a aparut lupta crancena dintre ei. Dar pentru ca sfarsitul primului volum ne lasa intr-un mare suspans, oare ce se va intampla mai departe? Cum va fi Noah? Ce va face Coleen? Noah si tatal lui vor deveni la sentimente mai bune sau relatia lor se va rupe definitiv? Mai mult decat atat, Noah va supravietui?

Cartea o poti gasi pe site-ul Libris, chiar aici.

Daca ai citit primul volum din seria Puls in alb si negru, sunt curioasa cum vezi tu lucrurile, cu ce sentiment ai ramas dupa ce ai citit cartea. Ti-a placut? Ce crezi ca urmeaza? Astept parerea ta intr-un comentariu mai jos.

Cu drag,

Bianca

De ce este important sa citim? Tu ce crezi?

De multe ori, oamenii s-au intrebat de ce este important sa citim. Consider ca e una dintre abilitatile cele mai uimitoare pe care o poate avea un om. Citirea este importanta din mai multe motive. Voi scrie, mai jos, cateva din aceste motive fundamentale, dar este important sa ne dam seama ca lupta cu abilitatile vitale de citire nu este un semn de inteligenta scazuta. De exemplu, John Corcoran, care a scris The Teacher who could’t read, este un om foarte inteligent. A absolvit liceul si colegiul, devenind un profesor de liceu popular si mai tarziu, un om de afaceri de succes, toate acestea fara a putea citi. Multi oameni foarte inteligenti s-au luptat cu lectura; desi, atunci cand sunt invatati in mod corespunzator, majoritatea oamenilor pot invata sa citeasca usor si rapid.

Acum te intreb: daca un om ca John Corcoran poate reusi fara sa citeasca, de ce este cititul important? Oricine ar trebui sa citeasca (o puteti gasi pe acest site), intr-adevar, povestea lui John Corcoran care a experimentat sentimentul de rusine, singuratate si frica inainte sa invete sa citeasca. El a reusit, insa, in ciuda acestui handicap major pentru ca era un om inteligent, abil si determinat.

De ce este important sa citim?

  1. Citirea este importanta si fundamentala pentru functionarea in societatea de astazi.Exista multi adulti care nu pot citi suficient de bine pentru a intelege instructiunile de pe o sticla de medicamente. Acesta este un gand infricosator – in special, pentru copiii lor. Completarea cererilor devine imposibila fara ajutor. Citirea semnelor rutiere sau de avertizare este dificila. Chiar si sa citeasca o harta devine o corvoada. Activitatile zilnice pe care multi oameni le considera banale devin surse de frustrare, furie si frica.

  2.  Citirea este o abilitate vitala in gasirea unui loc de munca bun. Multe locuri de munca bine platite necesita citirea ca parte a performantei la locul de munca. Exista rapoarte si note care trebuie citite si dat raspunsuri. Abilitatile slabe de lectura maresc timpul necesar absorbtiei si reactiei la locul de munca. O persoana este limitata in ceea ce poate realiza fara abilitati bune de citire si intelegere.

  3. Citirea este importanta deoarece dezvolta mintea. Mintea este un muschi. Este nevoie de exercitiu. Intelegerea cuvantului scris este un mod in care mintea creste in capacitatea sa. Invatarea copiilor mici sa citeasca ii ajuta sa-si dezvolte abilitatile lingvistice. De asemenea, ii ajuta sa invete sa asculte. Toata lumea vrea sa vorbeasca, dar putini pot asculta cu adevarat. Lipsa abilitatilor de ascultare poate duce la neintelegeri majore, care pot duce la pierderea locurilor de munca, divorturi si alte dezastre – mici si mari. Citirea ajuta copiii, dar si adultii, sa se concentreze asupra a ceea ce altcineva comunica.

  4. De ce este importanta citirea? Este modul in care descoperim lucruri noi. Cartile, revistele si chiar Internetul sunt instrumente de invatare excelente care necesita abilitatea de a citi si de a intelege ce este citit. O persoana care stie sa citeasca se poate educa in orice domeniu de viata in care este interesat. Traim intr-o epoca in care ne surprind informatiile, dar lectura este principala cale de a profita de ea.

  5. Lectura dezvolta imaginatia. Televiziunea si jocurile pe calculator au locul lor, dar ele sunt mai degraba distractie. Distractia este o activitate non-gandire. Odata cu cititul, o persoana poate merge oriunde in lume! Poti fi rege, aventurier sau printesa, sau orice personaj vrei. Posibilitatile sunt nesfarsite. Non-cititorii nu experimenteaza niciodata aceste bucurii in aceeasi masura.

  6. Lectura dezvolta partea creativa a oamenilor. Atunci cand le citesti copiilor, opreste-te pentru moment si intreba-i ce cred ei ca se va intampla in continuare. Lasa-i sa se gandeasca la poveste. Cand s-a terminat povestea, intreba-i daca s-ar putea gandi la un sfarsit mai bun sau la ceva care ar fi imbunatatit-o. Daca le-a placut povestea, incurajati-i sa o ilustreze cu propriile desene sau sa faca o poveste diferita cu aceleasi personaje.

  7. Citirea este importanta in dezvoltarea unei imagini de sine bune. Non-cititorii sau cititorii saraci au adesea pareri proaste despre ei insisi si abilitatile lor. De multe ori, se simt ca si cum lumea ar fi impotriva lor. Se simt izolati si pot aparea adesea probleme de comportament. Ei pot avea rezultate slabe in alte discipline, deoarece nu pot citi si intelege materialul. Adesea cititorul tinde sa renunte.

Concluzie: De ce este important sa citim?

Cred ca lista ar putea continua cu motivele pentru care este atat de important si benefic sa citim. Asa cum zice Fernando Pessoa, eu citesc pentru ca viata mea nu imi ajunge. Astfel, cunosc culturi noi, minti care mai de care mai intortocheate, povesti de dragoste extraordinare, calatoresc in diferite colturi ale lumii… Si asta ma face fericita! Tu? Tu de ce citesti?