Nouasprezece minute de Jodi Picoult
Astazi iti scriu despre Nouasprezece minute de Jodi Picoult, carte pe care am ales-o pentru maratonul literar in luna iulie.
„O sa plangi la inmormantarea mea. O sa spui ca nu asa trebuiau sa stea lucrurile. Te vei purta asa cum se asteapta toata lumea. Dar o sa iti fie dor de mine? Mai important chiar – mie o sa imi fie dor de tine? Chiar vrea vreunul dintre noi sa afle raspunsul la intrebarea asta?”
Ildi mi-a pregatit 5 intrebari si voi incerca sa raspund la fiecare in parte cat mai detaliat.
Momentul cel mai captivant pentru tine din cartea lui Jodi Picoult a fost…
Cartea aceasta e plina de durere din prima fila pana in ultima chiar dincolo de unele relatari ce par obisnuite.
Am simtit ca sunt prinsa de bratele unei caracatite in constientizarea unei tragedii de proportie incomensurabila.
Am fost captiva impactului emotional pe tot parcursul citirii acestei carti.
Ai intalnit vreun personaj cu care te-ai identificat din Nouasprezece minute (in prezent sau intr-un moment din viata)?
Nu pot sa spun ca m-am identificat cu vreun personaj pentru ca nu am fost pusa in situatia niciunuia, dar daca mi-as imagina ce as simti sau as fi simtit fiind in locul lui Peter sau in locul lui Josie sau al oricarui alt personaj, raspunsul e scurt: fiori de gheata .
17 ani, zi de zi, de chinuri fizice si emotionale scriu un destin colectiv dureros, trist. Nedorit si inimaginabil la inceput de drum.
Cum ai fi reactionat daca ai fi fost in locul protagonistei din Nouasprezece minute?
Daca as fi fost mama lui Peter? Mama lui Josie? Peter sau Josie? Nu pot sa separ niciun personaj de altul, date fiind implicatiile, si ar fi atat de simplu, din pozitia cititorului, sa iti spun ce diferit as fi reactionat ca sa schimb cursul unor vieti, dar nu pot sa iti raspund la intrebarea aceasta.
Stii ce e trist? Nedrept?
Impactul acestei fraze „Daca nu schimbam directia, s-ar putea sa ajungem in locul spre care ne indreptam„. Nedrept sa intelegi tarziu sau prea tarziu.
Esti tentata acum, dupa ce ai citit romanul lui Jodi Picoult, sa citesti o alta carte scrisa de aceeasi autoare?
Da. Fara ezitare.
Ma intrebai mai sus de un moment captivant. Toata scrierea, de la prima la ultima pagina, e gandita sa te captiveze.
Autoarea relateaza gandurile si faptele tuturor fara sa iti induca ideea ca judeca in vreun fel. Eu am citit cu o persistenta intrebare „oare ce se intampla peste alte doua pagini?”.
Romanul acesta plin de „daca” si „de ce-uri” are, clar, o amprenta: scrierea creativa a autoarei.
Se incadreaza tema abordata de Jodi Picoult, in Nouasprezece minute, printre temele preferate de tine?
Da. Desi in aceasta carte nu insista pe aspecte detaliate de dezvoltare personala, repercusiunile, faptele, deciziile, regretele duc catre constientizare. Mai mult decat atat, tema abordata poate fi transferata in societatea de azi. Astfel, cititorul simte tragismul si unul dintre gandurile lui este „nu mi-as dori sa fiu un simplu spectator la aceasta drama colectiva”.
In situatia redata in carte nu exista doar un rol principal implicat. Este un drum greu care trece drept un labirint din nepasarea societatii in neputinta personajelor, intre inconstienta si durere, intre un pic de speranta si capitulare.
Cineva mi-a spus odata: „nu poti sa schimbi lumea„. Oricat de adevarate sunt aceste cuvinte, exista multa durere in substraturile lor si stiu ca cel putin nepasatori nu trebuie sa fim.
Nu putem sa traim viata in locul altuia, dar putem sa fim implicati, sa tragem niste semnale de alarma. Sa incercam.
„Nouasprezece minute” in 559 de pagini, 17 ani care distrug mintea si sufletul – nucleul unor vieti, „joaca” si durere, lipsa de comunicare, cum spuneam mai sus, si neputinta sunt unele dintre multe alte trairi relatate de Jodi Picoult care creeaza un impact emotional pentru orice cititor. Esti debusolat. Marcat. Si ai o continua dorinta: sa fie bine pana la urma. Cred eu. Pe mine m-a consumat.
Ma gandeam… chiar acum. Oare cate destine nu ar fi frante daca lumea ar scapa de obsesivul gand „trebuie sa fiu cum le place oamenilor sa fiu”. Oare cum ar arata lumea, societatea de azi, daca fiecare ar trai dupa cum simte si nu cu o falsa imagine pe care unii o afiseaza si cu care, inconstient, isi acopera un suflet pe care uita sau nu mai vad sa il hraneasca?
Daca ai citit aceasta carte mi-ar placea sa aflu si parerea ta. Scrie-mi mai jos in comentarii, iar daca vrei sa afle si prietenii tai despre acest roman, da-i un share acestui articol.
Cu drag, Nico. 🙂