Neatza!

Azi iti scriu despre La furat de cai, un roman scris de norvegianul Per Petterson. Din colectia Cotidianul din care face parte si aceasta, am citit cateva carti foarte bune. As aminti acum scurt, de Foamea – o capodopera literara despre care iti promit ca o sa scriu candva.

Ce este fascinant la romanul La furat de cai de Per Petterson?

Sa revin la acest roman cu o scriere lina, ce iti da impresia dupa primele pagini ca te-ar plictisi. Pe masura ce filele se pierd sub ochii tai, lectura devine din ce in ce mai interesanta. Lucru care mi s-a intamplat si mie.
M-a fascinat descrierea ampla a naturii, a vietii si a starilor traite de personaj. Eu iubesc natura. Iubesc vara, dar si primavara deopotriva. Ador sa privesc pomii infloriti, sa ma imbat cu mirosul lor, sa ma trezesc in uitare privind verdele crud al ierbii. Asa am constientizat ca visez cu ochii deschisi in timp ce Petterson povestea despre mirosul de fan proaspat, despre frumoasele paduri din Norvegia. Prin descrierea minutioasa a tuturor gandurilor si starilor expuse, am trait prin ochii lui o senzatie aparte.

Despre ce este La furat de cai?

Trond, batranul care locuia intr-o casuta din Norvegia, departe de lume, se intalneste intr-o zi cu un necunoscut care ii aduce aminte de prietenul lui din copilarie cu care mergea la furat de cai. Necunoscut care declanseaza o avalansa in gandurile lui. De aici firul naratiunii intra in doua planuri: trecut si prezent. Aceeasi persoana.
O iarna si o vara traite la varste diferite, care te indeamna sa intelegi ca sufletul nu are ani.
O vara care e de fapt nucleul vietii lui. Intamplarea din copilarie petrecuta vara a ramas inradacinata in mintea lui, desi aparent nu a fost un pion in traseul vietii lui. Doar aparent.

Trairile mele afisate in context au intarit constientizarea faptului ca viata nu te asteapta.
Pot eu sa cred contrariul desi personajul pare sa nu regrete nimic din viata lui?
Am avut sentimentul ca sunt acaparata de povestea vietii lui, parca traind in acelasi timp cu el.

Concluzia finala a romanului

„Toata viata mi-am dorit sa fiu singur intr-un loc ca acesta. Chiar si atunci cand o duceam bine, si asta nu de putine ori. Am avut noroc. Dar si atunci, de pilda, in mijlocul unei imbratisari cand cineva imi soptea la ureche cuvintele pe care voiam sa le aud, chiar si atunci mi se facea dor deodata sa ma aflu departe intr-un loc unde era doar liniste”

Cred ca pe tot parcursul naratiunii, autorul mi-a indus o permanenta introspectie.
Mai cred ca necunoscutul a fost pentru Trond un fenomen ireversibil numit timp.

O reflectie. O viata la alegere.
Un moment!
De atat ai nevoie sa traiesti trecutul in prezent.
De atat ai nevoie sa iti aduci aminte ca tot ce ai trait, porti cu tine.
De atat ai nevoie ca orice traiesti, in orice etapa a vietii tale, sa vina ca o avalansa in ajutorul constientizarii ca uneori doar avem impresia ca am anihiltat starile traite candva, dar de fapt doar le-am lasat uitate.

Si-a asumat decizia de a trai in singuratate, departe de lume? Un lucru clar este constientizarea faptului ca parcursul vietii lui putea sa fie diferit, insa alegerea i-a apartinut.

Am apreciat maniera de scriere a lui Petterson. Amanuntita, expresiva.
A aratat prin firul naratiunii ca nimic nu este intamplator, fapt cu care sunt de acord.

Nimic nu este intamplator, totul are un scop.

Daca ai citit aceasta carte, mi-ar placea sa aflu si parerea ta. Cum ti s-a parut? Ti-a placut? Si nu uita sa dai un share daca ti-a placut.

Cu drag,
Nico 🙂