A doua sansa de Kristin Hannah

A doua sansa
A doua sansa – Kristin Hannah

Neatza!

Mi-am facut cafeaua. Fara zahar si fara lapte cum imi place sa o consum, mi-am adus aminte ca trebuie sa iti scriu astazi despre o carte.  Nu are nici zahar si nici lapte in cantitati prea mari. Este vorba despre cartea A doua sansa de Kristin Hannah. A doua sansa este prima carte pe care am citit-o de la aceasta autoare.

Nota scurta despre autoare

Kristin Hannah s-a nascut la  25 septembrie 1960, in California. A luat premiul Goodreads Choice pentru cea mai bună carte de ficțiune istorica.

A doua sansa de Kristin Hannah

Cum spuneam, A doua sansa este prima carte scrisa de Kristin Hannah pe care am citit-o. Posibil sa crezi ca nu iti scriu mare lucru, ca nu iti induc vreo emotie care sa te faca sa o citesti. In general, fiind vorba despre carti de  dragoste, am tendinta sa  nu spun cine stie ce. Stii tu. Mai intalnesti siropuri de genul el si ea s-au cunoscut si s-au placut. Eh, A doua sansa nu este doar un roman de dragoste, este o poveste tulburatoare despre viata, despre temeri, dar si despre alegeri. Asa cum titlul vrea sa iti  spuna, autoarea iti aduce la cunostinta ca orice om merita o alta sansa in viata lui. 

Ce sa stii despre personajul Annie din A doua sansa de Kristin Hannah

Annie este pusa fata in fata cu decizia de a divorta a sotului ei. Iubesc alta femeie. Nu ma face sa repet. Deja pe fondul unei neincrederi in ea insasi, se prabuseste. Ii cere sotului sa se gandeasca la cei 24 ani de casnicie. Il implora sa nu divorteze imediat. Dupa zile in care si-a plans de mila, Annie se hotaraste sa plece in Mystic, locul unde s-a nascut.  Aici intalneste oameni care sufera mai mult decat ea. Se hotaraste sa se concentreze pe suferinta lor. Sa ii ajute, convinsa de faptul ca viata i-a dat o sansa sa isi uite propria durere. 

Cum am vazut-o eu pe Annie

In acest punct al desfasurarii vietii protagonistei, eu nu am placut-o deloc. Cu stima de sine scazuta deja, ea mai pune o caramida in zidul prabusirii eului sau.

Ce sa stii despre personajul Blake din A doua sansa de Kristin Hannah

Blake e barbatul  de peste 40 de ani care crede ca totul i se cuvine. Se indragosteste de o femeie care are jumatate din varsta lui si isi doreste sa puna capat  casniciei cat mai repede. 

 Cum l-am vazut eu pe Blake 

Aroganta lui m-a iritat. Insa pe tot parcursul cartii au fost  momente  cand l-am placut. Concentrat pe viata si nevoile lui, nici in relatia cu fiica lor adolescenta nu se descurca prea bine.

Ce sa stii despre Nick  si Izzy

Nick, fostul ei coleg, tatal lui Izzy este cel care sufera   de cand si-a pierdut sotia. Derutat, fara un sprijin si fara  a gasi puterea sa lupte impreuna cu fiica lui, o intalneste dupa atatia ani pe fosta lui colega,   una dintre fetele de care fusese indragostit. Izzy este stapanita de o depresie puternica in urma mortii mamei sale.  Cu traume si fara sprijinul tatalui sau, o cunoaste  pe   cea care va avea grija de ea.

Despre intelegere si sentimente

Annie este liantul acestei familii. Ajutand va fi la randul ei ajutata. In aceasta parte a cartii, am admirat-o  pe  femeia asta  puternica, altruista, plina de rabdare. Pe femeia asta care isi aduna bucatelele de inima, dar voia sa reconstruiasca viata acestei familii. Am inteles ca o ajuta sa se concentreze pe altceva si nu pe tristetea ce pusese stapanire pe ea.  Am inteles si cand a lasat garda jos fara sa fie constienta de asta. Avea  nevoie de iubire. Inca mai credea  in sansa. Sunt sigura ca si tu vei intelege .

Eh, dupa ce am citit trei sferturi din carte, am vrut sa o abandonez. Eram acolo, prinsa de viata ei, cand boom, Annie se lasa din nou pe ea insasi undeva in spate, pentru a fi bine altcuiva. Isi inchide din nou sentimentele, dorintele si isi ascunde chiar si nefericirea acestei decizii. 

Nu, nu am abandonat-o. Am reusit sa  termin de citit.

Concluzia finala

O alta sansa poate fi o banala poveste de dragoste, dar poate fi un  tulburator parcurs de viata. Obstacole, pierderi, iubire, renuntare si sanse. Ce mi-a placut in mod deosebit este ca titlul mi-a oferit o surpriza. A doua sansa nu este doar a unuia. 

M-a prins. Daca ai citit-o si tu, mi-ar placea sa imi spui parerea ta.

Cu drag, Nico.

La furat de cai de Per Petterson

Neatza!

Azi iti scriu despre La furat de cai, un roman scris de norvegianul Per Petterson. Din colectia Cotidianul din care face parte si aceasta, am citit cateva carti foarte bune. As aminti acum scurt, de Foamea – o capodopera literara despre care iti promit ca o sa scriu candva.

Ce este fascinant la romanul La furat de cai?

Sa revin la acest roman cu o scriere lina, ce iti da impresia dupa primele pagini ca te-ar plictisi. Pe masura ce filele se pierd sub ochii tai, lectura devine din ce in ce mai interesanta. Lucru care mi s-a intamplat si mie.
M-a fascinat descrierea ampla a naturii, a vietii si a starilor traite de personaj. Eu iubesc natura. Iubesc vara, dar si primavara deopotriva. Ador sa privesc pomii infloriti, sa ma imbat cu mirosul lor, sa ma trezesc in uitare privind verdele crud al ierbii. Asa am constientizat ca visez cu ochii deschisi in timp ce Petterson povestea despre mirosul de fan proaspat, despre frumoasele paduri din Norvegia. Prin descrierea minutioasa a tuturor gandurilor si starilor expuse, am trait prin ochii lui o senzatie aparte.

Despre ce este La furat de cai?

Trond, batranul care locuia intr-o casuta din Norvegia, departe de lume, se intalneste intr-o zi cu un necunoscut care ii aduce aminte de prietenul lui din copilarie cu care mergea la furat de cai. Necunoscut care declanseaza o avalansa in gandurile lui. De aici firul naratiunii intra in doua planuri: trecut si prezent. Aceeasi persoana.
O iarna si o vara traite la varste diferite, care te indeamna sa intelegi ca sufletul nu are ani.
O vara care e de fapt nucleul vietii lui. Intamplarea din copilarie petrecuta vara a ramas inradacinata in mintea lui, desi aparent nu a fost un pion in traseul vietii lui. Doar aparent.

Trairile mele afisate in context au intarit constientizarea faptului ca viata nu te asteapta.
Pot eu sa cred contrariul desi personajul pare sa nu regrete nimic din viata lui?
Am avut sentimentul ca sunt acaparata de povestea vietii lui, parca traind in acelasi timp cu el.

Concluzia finala a romanului La furat de cai

„Toata viata mi-am dorit sa fiu singur intr-un loc ca acesta. Chiar si atunci cand o duceam bine, si asta nu de putine ori. Am avut noroc. Dar si atunci, de pilda, in mijlocul unei imbratisari cand cineva imi soptea la ureche cuvintele pe care voiam sa le aud, chiar si atunci mi se facea dor deodata sa ma aflu departe intr-un loc unde era doar liniste”

Cred ca pe tot parcursul naratiunii, autorul mi-a indus o permanenta introspectie.
Mai cred ca necunoscutul a fost pentru Trond un fenomen ireversibil numit timp.

O reflectie. O viata la alegere.
Un moment!
De atat ai nevoie sa traiesti trecutul in prezent.
De atat ai nevoie sa iti aduci aminte ca tot ce ai trait, porti cu tine.
De atat ai nevoie ca orice traiesti, in orice etapa a vietii tale, sa vina ca o avalansa in ajutorul constientizarii ca uneori doar avem impresia ca am anihiltat starile traite candva, dar de fapt doar le-am lasat uitate.

Si-a asumat decizia de a trai in singuratate, departe de lume? Un lucru clar este constientizarea faptului ca parcursul vietii lui putea sa fie diferit, insa alegerea i-a apartinut.

Am apreciat maniera de scriere a lui Petterson. Amanuntita, expresiva.
A aratat prin firul naratiunii ca nimic nu este intamplator, fapt cu care sunt de acord.

Nimic nu este intamplator, totul are un scop.

Daca ai citit aceasta carte, mi-ar placea sa aflu si parerea ta. Cum ti s-a parut? Ti-a placut? Si nu uita sa dai un share daca ti-a placut.

Cu drag,
Nico 🙂

Jeannette Walls, autoarea unei carti controversate

Jeannette Walls – autoarea cartii Castelul de sticla

Alege-ti steaua preferata! mi-a zis tata in noaptea aceea. Mi-a spus ca o pot pastra pentru totdeauna, ca e cadoul meu de Craciun” spune Jeannette Walls in Castelul de sticla.

.

Cine este Jeannette Walls?

Jeannette Walls, s-a nascut la 21 aprilie 1960, in Phoenix, Arizona. A avut o copilarie atipica.
Jeannete a terminat liceul cu ajutorul burselor si s-a mutat la New York la varsta de 17 ani, unde si-a inceput cariera de jurnalist.
Castelul de sticla, cartea de memorii scrisa de Jeannette Walls, aparuta in 2005, a fost bestseller mai bine de 6 ani.

Pareri personale despre Castelul de sticla

O poveste emotionanta despre viata familiei ei, aceasta carte a transmis cititorilor sentimente contradictorii. Nota de umor pe care o afiseaza in scrierea ei, reda faptul ca si-a inteles in cele din urma parintii pentru viata de nomazi pe care au trait-o.
Am terminat-o plangand, un plans rabufnit din emotiile pe care mi le-am reprimat pe parcursul citirii acesteia. Stiam de la prima pagina ca citesc memoriile autoarei, dar nu mi-am imaginat ca perceptiile mele se vor schimba dupa fiecare fila intoarsa, ca voi trai un cumul de emotii. Nu mi-am imaginat aceasta explozie.
Daca vrei sa citesti gasesti articolul aici.

Cateva curiozitati despre viata lui Jeannette Walls alaturi de familia sa

• Ea si sora ei au muncit sa stranga bani din dorinta de a incepe o noua etapa de viata in New York;
• Cand avea varsta de 3 ani i-a luat foc rochita incercand sa fiarba crenvursti;
• Mama lor ii pusese sa citeasca anumite carti fara ilustratii inainte de a implini 5 ani;
• Tatal ii invata, pe ea si fratii ei, matematica si diverse alte lucruri folositoare despre viata;
• A incercat sa isi inteleaga parintii si sa nu ii judece;
• Tatal spunea ca ii lasa sa faca ce vor pentru ca asa vor invata din greseli;
• Adolescenta fiind si-a indeplinit visul de a se muta la New York si a devenit jurnalista.

Citate din cartea de memorii

„- Unde ne ducem tata?
– Oriunde nimerim”.

„Ceva mai tarziu in noaptea aceea, tata a oprit masina in mijlocul desertului si am dormit sub stele. Nu am avut perne, dar tata a spus ca asta face parte din planul sau”.

„…alti parinti isi faceau griji pentru copiii lor ca ar fi putut fi loviti de fulgere, mama si tata nu au avut niciodata astfel de temeri, ne lasau sa iesim si sa ne jucam in apa calda, care curgea in suvoaie. Fulgere imense, cu descarcari electrice, pocneau din norii josi, iar tunetele scuturau pamantul’.

„Mama spunea intotdeauna ca oamenii isi faceau prea multe griji pentru copiii lor. Iti prinde bine sa suferi la o varsta frageda, obisnuia sa spuna ea. Asta iti intareste trupul si sufletul”.

„As dori sa ii multumesc fratelui meu, Brian, care mi-a fost alaturi in copilarie si cat timp am scris aceasta carte.
De asemenea, ii sunt recunoscatoare mamei mele pentru ca a crezut in arta si adevar, si a sustinut ideea acestei carti… „

Jeannete Walls a mai scris alte doua carti devenite bestseller imediat dupa ce au fost publicate, The Silver star si Cai pe jumatate imblanziti.

Tu ce stii despre Jeannette Walls? I-ai citit cartile? Mi-ar placea sa imi spui cate ceva.
Eu am citit doar Castelul de sticla, dar cu siguranta voi citi si Cai pe jumatate imblanziti, deoarece la prima intalnire cu ea am fost fascinata.

O zi frumoasa!
Nico

Madame Bovary – Gustave Flaubert

Astazi, in timp ce imi savuram cafeaua, memoram cartile citite in ultimii ani si gandurile mele de-a valma s-au indreptat catre Emma Bovary. Astfel, m-am gandit sa iti scriu despre aceasta capodopera a literaturii universale. Am citit Madame Bovary de Gustave Flaubert in anii adolescentei si datorita unei ocazii, o activitate numita provocarea lunii initiata intr-un grup de carti, am recitit-o anul trecut.
Stii ca perceptiile noastre se schimba cu trecerea anilor. Se intampla in viata de zi cu zi indiferent de natura situatiilor. S-a schimbat indubitabil si modul in care am perceput-o in
adolescenta, desi daca dau reimprospatare memoriei, ramasesem si atunci cu unele intrebari.

Cand m-am hotarat sa scriu aceste articole, am plecat de la ideea ca vreau ca tu sa citesti
gandurile mele despre cartile citite, emotiile care ma consuma, perceptiile trecute prin filtrul propriu. Asa ca, din pacate sau din fericire pentru tine nici azi nu vei citi un rezumat detaliat al cartii.
Daca as intui ce ai crede citind ce am scris pana acum, mi-ai spune sa las vorbele goale si sa trec la esenta. Asa ca iata parerea mea despre Emma, protagonista acestui roman.

Cine este Madame Bovary?

Flaubert descrie viata unei femei care pare stapanita mai mult de lumea imaginara decat de cea reala, intr-o maniera ironica a perioadei.

Emma Bovary este un personaj complex. Casatorita cu un barbat despre care crede ca nu o implineste, traieste condusa de iluzii generate de romanele de dragoste. Viata in provincie si normele de conduita ale societatii au fost situatii pe care a ales sa le sacrifice pentru implinirea ei sufleteasca, aceea de a trai o iubire ca in carti.

Iubirea, trebuia să vină pe neașteptate, cu tunete și fulgere – uragan din cer care se prăbușește peste viaţă, o schimbă total, smulge voinţele precum frunzele și târăște cu el în furtună inima.

Dar dacă ar exista undeva o fiinţă puternică și frumoasă, un temperament curajos, exaltat și rafinat în același timp, un suflet de poet cu chip angelic, liră cu strune de bronz care să ridice la cer epitalamuri elegiace, de ce, dintr-o întâmplare, n-ar întâlni-o chiar ea?

Sentimentul asta considerat atat de pur, iubirea, i-a transformat viata intr-un sir de nelinisti. As putea spune ca granita dintre iluzii si realitate pe care ea a trecut-o i-a schimbat viata intr-o confuzie facand-o sa caute generatorul de emotie.

De altfel nimic nu merita chinul căutării; totul era minciună! Fiecare zâmbet ascundea un căscat de plictiseală, fiecare bucurie un blestem, orice plăcere avea dezgustul ei și cele mai dulci săruturi nu lăsau pe buze decât o neîmplinită poftă a unei voluptăţi mai mari.

Ce am simtit cand am citit Madame Bovary?

Marturisesc ca am avut sentimente contradictorii si am ramas cu hotararea ferma de a nu ma erija in judecatorul ei. Pentru ca… nu-i asa? Fiecare are adevarul lui, principiile lui. Modul in care a ales sa isi traiasca viata este un aspect care pe mine ma contrariaza. Tot eu vin insa sa spun ca, desi surprinsa, am trait un soi de admiratie pentru acest personaj. Admiratie pentru lupta cu ea insasi pe care a dus-o. Intelegere pentru dorinta ei de a trai implinirea sufleteasca. 

Destinul lui Madame Bovary a fost o dovada de curaj prin prisma faptului ca nu s-a lasat la mana lui , ci a fortat prin dorinta de a trai cum vrea, cautand sa transforme iluziile in realitatea unei mari iubiri?

Decizia pe care a luat-o a fost conforma cu trairile ei? A fost un gest condus de lasitate?
Referindu-ma la hotarerea care marcheaza sfarsitul vietii ei, marturisesc ca am fost revoltata.
Revolta din tristete.

Nota scurta despre Gustave Flaubert

Gustave Flaubert, nascut la 12 decembrie 1821 si decedat la 8 mai 1880 a fost un romancier francez.
In 1856 – 1857 dupa publicarea acestui roman a fost judecat pentru ofense aduse moralei publice si achitat. Fapt care, i-a adus faima in cele din urma.

Inchei cu un gand. Suntem stapaniti de emotii, ne dorim pentru altii lucruri bune, viata implinita, dar nu putem sa le trasam destinul.

Tu ce parere ai despre Madame Bovary? De ce emotii te-ai lasat coplesit? Mi-ar placea sa scrii cateva randuri despre parerea ta, iar daca ti-a placut ce am scris, poti da share si prietenilor tai.

Cu drag,
Nico

Poate că pentru lume ești doar o singură persoană…

Buna! Recunosti citatul din titlu? Poate că pentru lume ești doar o singură persoană, dar pentru o persoană ești întreaga lume. As vrea ca astazi sa iti scriu despre unul dintre cele mai mari nume ale lumii literare contemporane si cateva curiozitati despre el. Este vorba de Gabriel Garcia Marquez.

Astazi, 17 aprilie 2020, se implinesc 6 ani de la decesul lui Gabriel Garcia Marquez. Avea 87 de ani. Este considerat cel mai cunoscut autor latino- american si parintele realismului magic. A fost laureat al Premiului Nobel, fiind unul dintre cei opt scriitori latino-americani care au castigat acest premiu pentru literatura.

Ce a scris Gabriel Garcia Marquez?

Gabriel G. Marquez a studiat drept la un colegiu iezuit, dar si-a intrerupt studiile pentru
activitatea de jurnalist.
Un veac de singuratate este o capodopera a realismului – magic.
O poveste unde se amesteca magia cu realul. Romanul relateaza istoria unei familii pe o durata de 100 de ani in care destinul este impletit din dureri, bucurii si miracole.
Marturisesc ca un timp dupa ce am citit acest roman, au ramas impregnate un sentiment ciudat si cateva intrebari.

O alta opera semnificativa a lui Marquez este Dragostea in vremea holerei – o poveste
emotionala despre o iubire tragica. Ideea pe care o traseaza autorul este ca iubirea este o boala precum holera.

Printre scrierile sale se mai numara:
Despre dragoste si alti demoni – in aceasta poveste scurta, Marquez iti da impresia ca
depaseste granitele dintre real si magic. O poveste despre o iubire teribila. Scrie despre
pierdere si suferinta, despre rolul Inchizitiei, despre cum iubirea are rolul unui demon, asa
cum se arata si in titlul cartii. Am recitit aceasta carte anul trecut si inca imi aduc aminte
de sentimentele pe care le-am trait cand am parcurs-o. Imi aduc aminte ca transpuneam in realitatea si prezentul nostru sentimentul de neputinta si tragedie pentru lipsa unui sistem sanitar, pentru medicina.

Daca vrei sa citesti, am scris in acest articol despre o carte pe care o consider fascinanta, cea a scriitoarei Herta Muller, castigatoare si ea a Premiului Nobel.

Ce nu stiai despre Gabrie Garcia Marquez? Iata cateva curiozitati.

  • Fuma 60 de tigari pe zi si consuma multa cafea;
  • Cititorii din America Latina il numeau „Gabo”;
  • Scriitorul spunea candva am inceput sa scriu din intamplare, poate pentru a-i demonstra unui prieten ca generatia mea era capabila sa produca scriitori
  • A fost prieten cu Fidel Castro si din aceasta cauza, guvernul american a refuzat să-i acorde viza timp de trei decenii;
  • Autorul spunea despre el insusi ” sunt jurnalist. Intotdeauna am fost un jurnalist”
  • Gabriel Garcia Marquez spunea ca toata viata lui e redata in mod indirect in romanele sale;
  • Cele mai multe surse de inspiratie au fost povestile spuse de bunicul sau;
  • 2005 a fost anul in care Gabriel Garcia Marquez nu a scris nimic;
  • In data de 20 octombrie 1982, a primit un telefon prin care era anuntat ca a castigat Premiul Nobel. A inceput sa tremure din cap pana in picioare, potrivit ziarului colombian El Tiempo. Pentru ca era singur acasa, a plecat la prietenul sau, Alvaro Mutis. Acesta cand l-a vazut cat era de devastat, a crezut ca s-a certat cu soția, insa raspunsul lui Garcia Marquez a fost: „Mai rau. Am castigat Premiul Nobel.”

Tu stii si alte curiozitati despre el?

Citate

Viaţa nu este cea pe care ai trait‑o, ci aceea pe care ti‑o amintesti si cum ti‑o amintesti spre a o povesti.

Nu puteam scrie cu muzica, fiindca eram mai atent la ce ascultam decat la ce scriam […]. Totusi, cu timpul […] m‑am deprins sa creez pe un fond muzical potrivit cu ceea ce scriu. Nocturnele lui Chopin pentru episoadele calme sau sextetele lui Brahms pentru serile fericite.

Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o persoana esti intreaga lume.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau.

Tu ce parere ai despre ce a scris Gabriel Garcia Marquez? Care este cartea ta preferata si de ce? Scrie-mi, te rog, mai jos ce crezi despre el si ce emotii iti provoaca scrierile lui.

Tie iti place Gabriel Garcia Marquez? Care este cartea ta preferata si de ce? Scrie-mi, te rog, mai jos ce iti place si ce nu la acest scriitor si eventual, ce emotii iti provoaca scrierile lui. Multumesc!

O zi frumoasa! 🙂

Nico

Un apartament la Paris – Guillaume Musso

Buna! Cum esti?

Astazi as vrea sa scriu despre un autor care mie imi place mult. Este vorba de Guillaume Musso. Inainte de a scrie despre romanul sau Un apartament la Paris, vreau sa mentionez ca Guillaume Musso este unul dintre  cei mai cunoscuti scriitori francezi contemporani. Pasiunea pentru literatura a dobandit-o de la mama lui. Dupa o perioada traita in New York, s-a reintors in Franta, acolo punandu-si ideile in ordine, in romanele sale. In 2001,  a debutat cu un roman  care i-a adus celebritatea. Ideea acestuia are la baza  o  experienta dureroasa. La 24 de ani a avut un accident de masina care l-a facut sa  se gandeasca la sensul vietii, astfel ca si-a creionat reflectiile in paginile cartii Skidamarink.

Imi place cum scrie Musso. Stilul lui se joaca cu gandurile mele. Cand am primit cadou acesta carte,  nerabdarea si-a facut simtita prezenta si nu am intarziat sa o citesc.  Fara nicio amanare.  Stiam ca nu citesc ceva care m-ar pune in stare de relaxare, insa, m-a surprins total.
Ce a facut din acest roman e de povestit. 

Printr-o greseala misterioasa, Madeleine, o tanara politista britanica, si Gaspard, un scriitor francez, ajung sa inchirieze aceeasi casa in Paris. Intamplator sau nu, este chiar locuinta unui pictor celebru, Sean Lorenz, in care se afla si atelierul acestuia impregnat de pasiunea lui pentru culori si lumina. Devastat de asasinarea fiului sau, Lorenz moare un an mai tarziu, lasand in urma lui 3 tablouri, care inca nu au fost descoperite. Fascinati de povestea acestuia , Madeleine si Gaspard decid sa-si uneasca fortele pentru a gasi aceste tablouri. Dar, ca sa afle adevaratul secret al lui Sean Lorenz, cei doi vor trebui  sa-si infrunte propriii demoni intr-o ancheta tragica si periculoasa care le va schimba vietile pentru totdeauna.

Sean Lorenz  isi urma pasiunea facand graffiti pe vagoane. Indragostit de cea care avea sa ii devina sotie, o picteaza de  nenumarate ori  in acelasi loc  unde isi exprima pasiunea.

Ascultand  sfaturile sotiei, incepe sa picteze pe panza si devine celebru din momentul in care isi valorifica lucrarile.

O cheie.

Si alti factori.

Madeleine lucrase la Criminalistica. Dupa o perioada grea din viata ei, decide sa se reintoarca la Paris, orasul care o linistea. Astfel, inchiriaza un apartament sa petreaca sarbatorile de Craciun,

si

Gaspard, un scriitor solitar, care alege un oras pentru a-si gasi inspiratia. Inchiriaza un apartament.

Ce crezi?

Acelasi.

Locuinta  care apartinuse celebrului  pictor.

Pura intamplare sau destin?

Asa  cum observi  ca am scris mai sus, un paragraf de pe coperta  cartii, da,  fascinati de povestea acestuia, cei  doi  incep sa investigheze pierderea a 3 tablouri care apartinusera pictorului si se trezesc ca isi doresc sa desluseasca un mister tip „panza de paianjen”.

Banala,  aparent la inceput, povestea prinde contur.

Ganduri de-a valma, desi, incepusera sa mi se invarta rotitele.

Da, Musso m-a pacalit!  Aproape de nerecunoscut in acest roman.

Stii sentimentul acela cand cauti informatii despre un anumit subiect si te trezesti ca afli lucruri la care nu te-ai fi asteptat?

 Eh, acest sentiment l-am trait eu.

De la Gaspard la Madeleine pana la Lorenz si fiul sau, intre misterul tablourilor si povestea de viata a fiecaruia dintre personaje, am trecut printr-o multitudine de stari.

Finalul cartii m-a prins cu un gand.

Eu nu cred in coincidente, in pura intamplare. Cred ca orice se intampla are un scop pe care il afli mai devreme sau mai tarziu.

Intalnirea, din „intamplare”  a celor 2, in acelasi apartament, a avut un scop  de care ei, in mod clar, nu au fost constienti.

Cartea este o bijuterie a lui Musso.  Un thriller psihologic  de exceptie. Daca ai citit-o, te astept cu pareri. Mi-ar placea sa aflu cum percepem fiecare dintre noi.

Cu drag,

Nico

Fii atent! Priveste Prin ochii ei de Sarah Pinborough

In urma cu ceva timp, am participat la un maraton pe un grup de carti in care trebuia sa citesc alaturi de alte 2 fete cate 3 carti fiecare. Doua dintre cartile alese de mine au fost Prin ochii ei de Sarah Pinborough, dar si Pacienta Tacuta de Alex Michaelides , ultimele carti pe care le cumparasem. Pentru ca vazusem ca Pacienta tacuta este considerata thrillerul verii, am ales sa citesc mai intai Prin ochii ei.

Ce sa iti spun? Ce sa scriu? Nici nu stiu cu ce sa incep.

Dupa 3 ore de cand terminasem cartea, sentimentul de frustrare, de neputinta sau de nervi (ca nu stiu cum sa il descriu) nu imi trecea. Nu ma asteptam la un asemenea final. In mintea mea se conturase altceva.  Si stii de ce? Pentru ca atunci cand ajunsesem pe la pagina 122, am facut prostia (cum fac de multe ori cand imi place o carte) sa ma uit la sfarsit. Si da, asta am facut si cu aceasta carte. Mi-am dorit ca doua dintre personaje sa ramana impreuna. Si daaaaa…. sfarsitul m-a satisfacut complet cand am citit 2-3 randuri de la sfarsitul cartii. Insa, am avut o surpriza de proportii.

Povestea este construita atat de bine cu Adele si David care arata ca perechea perfecta. Ea atat de frumoasa si de eleganta, iar el carismatic si plin de sarm. La suprafata, David si Adele sunt cuplul care le are pe toate.

Apoi este si Louise, o femeie divortata care il are pe fiul ei, Adam, de 6 ani. Intr-o seara  intalneste un tip cu care se simte atat de bine. Sarutul dintre ei o face sa vibreze si sa se gandeasca neincetat la el.

Dar… surpriza…

Tipul de la bar este tocmai noul ei sef si chiar sotul lui Adele. De aici, incepe actiunea ca o avalansa, cu o sumedenie de schimbari de situatie, cu neprevazut si cu multe semne de intrebare.

Pe masura ce Louise devine mai cufundata in lumea lor, nu se poate abtine sa nu se intrebe de ce David controleaza atat de mult si de ce Adele pare sa ascunda secrete.

Pe tot parcursul cartii, Sarah Pinborough te baga in aceasta poveste, te zapaceste, te intoarce si te suceste incat nu mai stii pe cine sa crezi si pe cine nu. Cine e mai vinovat? Cine spune adevarul si cine nu? Cand ar trebui si cine ar trebui sa spuna STOP? Dar mai presus de toate aceste intrebari, este una suprema: DE CE? DE CE?

Cand imi spuneam ca lucrurile, in sfarsit, se normalizeaza, cand credeam ca adevarul iese la lumina si totul se sfarseste cu bine, iata ca primesc un final surprinzator, frustrant si chiar socant.

Nu in fiecare zi o carte te duce la un asa nivel de soc.

Pe tot parcursul cartii, m-am intrebat de ce autoarea a ales titlul Prin ochii ei. Nu mi-a fost nimic clar… pana la sfarsit.

Prin ochii ei este o carte extraordinar de buna, din punctul meu de vedere, din moment ce poate crea asemenea reactii si sentimente la finalul ei. Este o carte cu un element surpriza care se afla undeva intre realismul magic si supranatural. Are un final neasteptat, este socant si mai mult decat atat, iti lasa o portita deschisa prin care iti da de inteles ca nu se termina totul aici.

Daca iti pot oferi un singur indiciu despre aceasta carte, atunci ar fi sa citesti aspectele care detaliaza evenimentele din trecut. Acesta nu este un spoiler, deoarece sfarsitul te va orbi cu siguranta, dar ofera cateva indicii interesante despre dezvoltarea unui anumit personaj.

O recomand celor care iubesc cartile psihologice pentru ca este atat de bine scrisa incat se va juca cu mintea ta, te va zapaci, isi va infige ghearele adanc in sufletul si mintea ta, iar cand crezi ca te va elibera si vei putea sa respiri si sa gandesti normal, iti va da lovitura de gratie, lasandu-te fara suflu pentru mult timp.

Te avertizez sa nu ai incredere in aceasta carte daca urmeaza sa o citesti! In sensul ca poti sa prevezi sfarsitul… Dar daca ai citit-o, sunt atat de curioasa de cum ai perceput-o tu, chiar mi-ar placea sa imi spui printr-un comentariu ce impact a avut asupra ta.

Cu drag,

Bianca

Castelul de sticla – Jeanette Walls

Jeannete Walls s-a nascut la 1 aprilie 1960, in Phoenix, Arizona. A avut o copilarie destul de dificila din cauza lipsurilor si a mutarilor foarte dese ale familiei dintr-un oras intr-altul. La varsta de 17 si-a mutat familia in New York, unde si-a inceput cariera de jurnalist. A absolvit Barnard College si a colaborat cu mai multe publicatii din New York.

Aparuta in 2005, cartea ei de memorii, Castelul de sticla, a fost bestseller New York Times mai bine de sase ani.

Jeannete Walls este de asemenea, autoarea altor doua carti devenite bestseller imediat dupa publicare: The Silver Star si Halfbroke Horses.

An aparitie: 2018

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Youngart

Editie: Cartonata

Editura: GRUPUL EDITORIAL ART

Format: 210 x 150 x 24 mm

Nr. pagini: 376

Traducator: Lorena Lupu

Mmm, incerc sa iti spun parerea mea despre aceasta carte si mi-e teama ca ideile mele sa nu fie lipsite de sens ca nu prind contur. Am terminat-o plangand, un plans rabufnit din emotiile pe care mi le-am reprimat pe parcursul citirii acesteia. Stiam de la prima pagina ca citesc memoriile autoarei, dar nu mi-am imaginat ca perceptiile mele se vor schimba dupa fiecare fila intoarsa, ca voi trai un cumul de emotii. Nu mi-am imaginat aceasta explozie.

Aceasta poveste tulburatoare despre viata ei si a familiei sale m-a facut sa imi pun multe intrebari care se incheiau cu ganduri precum acesta: cine sunt eu sa judec?, ca apoi sa imi dau seama ca pasesc in urma aceluiasi sentiment: intelegerea pe care o dobandise autoarea. Si iertare.

Jeannete Wals scrie despre viata iesita din tipare traita impreuna cu familia sa. O viata de nomazi.

O familie formata din doi parinti si patru copii. O poveste tulburatoare despre lipsuri, iluzii, principii. Despre foame si constientizare.

Un tata, Rex S.Walls, cu o remarcabila inteligenta, transforma viata lor intr-o continua calatorie dintr-un loc in altul, pentru un vis care nu devine realizabil, acela de a construi un castel din sticla, pentru a inocula familiei sale ideea ca trebuie sa aiba un spirit liber. Un om care isi invata copiii despre fizica si istorie. Un om care ii invata sa lupte cu demonii, inoculandu-le astfel ideea ca trebuie sa lupte cu teama.

Un tata ce nu reuseste sa le ofere un trai lipsit de griji, decent, deoarece intre perioadele de betie si cele fara de betie, intre slujbele pe care le schimba, din loc in loc si obiceiul de a castiga bani la cazinou, era preocupat de schitele sale pentru acel iluzoriu castel.

Pot sa cred acest lucru, pot sa nu cred ca e doar preocupat de acestea.

Pot sa empatizez. Da, poate sa para ciudat. In definitive, am ramas cu emotia.

O mama care isi invata copiii sa se descurce singuri, invatandu-i ca trebuie sa sufere cand sunt mici ca sa stie sa se descurce cand sunt adulti.

Astfel ca, fiica mijlocie a familiei sufera arsuri pe suprafata corpului la varsta de 3 ani pentru ca mama ei incuraja independenta. Fierbea crenvursti cand focul a cuprins-o.

Aici din nou capacitatea mea de intelegere a luat-o razna si am devenit confuza, bulversata si in neputinta.

O femeie descrisa atat de sincer si fara ranchiuna de propria ei fiica incat gandurile mele au luat-o razna si m-au facut sa incerc sa inteleg. Sa constientizez.

Da, Jannete vrea sa intelegi, nu sa judeci, nu sa asimilezi sentimente de compasiune.

Povesteste cu atata curaj, sinceritate si cu iubire, da cu iubire, incat m-a blocat. Am lasat cartea din mana si mi-am oferit cateva minute sa imi limpezesc gandurile.

– Mami, ajuta-ma! am tipat ingrozita.

Inca mai stateam in picioare pe scaun, lovind focul cu furculita pe care o folosisem pentru a amesteca in crenvursti.

Mama a iesit in fuga si s-a intors cu una dintre paturile acelea din surplusul armatei, pe care le uram pentru ca lana imi zgaraia pielea. A aruncat-o peste mine ca sa stinga flacarile.

…Pe un ton anormal de calm, mama ii explicase ce se intamplase si a intrebat-o daca ne putea duce cu masina pana la spital.

” alti parinti isi faceau griji pentru copiii lor ca ar fi putut fi loviti de fulgere, mama si tata nu au avut niciodata astfel de temeri, ne lasau sa iesim si sa ne jucam in apa calda, care curgea in suvoaie. Fulgere imense, cu descarcari electrice, pocneau din norii josi, iar tunetele scuturau pamantul’.

Ma gasesc si acum intrigata, in timp ce scriu, de modul in care au ales sa traiasca si sa isi educe copiii. Tatal o impingea in apa, obligand-o sa isi invinga teama, mama o responsabiliza cu lucruri pentru adulti, desi ea avea cativa anisori. Acelasi tratament l-au avut si fratii ei.

Am citit o Jannete atasata de fratii ei si responsabila si pentru parinti. O Jannete care a dus in spate povara unei vieti tumultoase, a grijilor pentru toata familia, in timp ce parintii nonconformisti erau preocupati de spirit liber, de visuri nerealizabile.

Faptul ca acesti parinti isi iubeau copiii, intr-un mod nu atat de usor de inteles, obligandu-i la un trai greu pentru a-si hrani principiile, m-a contrariat. O viata a adultilor la alegere. O iubire nonconformista.

Mama spunea intotdeauna ca oamenii isi faceau prea multe griji pentru copiii lor. Iti prinde bine sa suferi la o varsta frageda, obisnuia sa spuna ea. Asta iti intareste trupul si sufletul.

O copilarie tumultoasa, plina de neajunsuri, de dorinta ca alti copii sa nu rada de ea si familia ei. O adolescenta plina de griji, munca, efortul de a-i face pe parintii ei sa isi gaseasca locul. O viata descrisa in cei mai naturali termeni cu intelegere si iertare.

O concluzie ca aceea: fiecare traieste cum ii place.

Pentru ca nu gasesc un rost in a scrie mai mult. Sunt tulburata inca dupa ce am terminat-o.

Atat mi-a mai ramas. Sa inteleg.

Genial ce spune autoarea aici. Nu am facut altceva decat sa simt cuvintele.

Lui John, pentru ca m-a convins ca toti oamenii interesanti au un trecut. Intunericul este o cale si lumina este un loc, Paradisul care nu a existat niciodata si nici nu va fi vreodata, e real.

Daca ai citit cartea, mi-ar placea sa imi spui parerea ta. Ar fi interesant sa schimbam impresii. Stiu ca perceptiile unui om sunt diferite. Mi-ar placea sa le aflu pe ale tale.

Nico 🙂

Crima si pedeapsa – Fiodor Dostoievski

Imi spunea cineva, cu care am schimbat impresii despre carti, ca Dostoievski este greu de inteles. Dupa parerea mea, nu este  alambicat, ba chiar te provoaca sa te conectezi la scrierile lui. Stilul autorului este reprezentativ in literatura clasica universala.  Operele lui au o profunzime aparte, substrat psihologic si personaje bine conturate. Descrie omul pana la cea mai adanca stare de fapt, pana la cel mai ascuns gand.  Citind cate ceva despre viata lui, am realizat ca a  inteles foarte bine sa isi scrie personajele prin prisma propriilor lui trairi.

Actorii pe care ii pune in scena sunt macinati de suferinta, acaparati de vid, umili sau inocenti.

Crima si pedeapsa  este un roman psihologic senzational.
Acest roman prezinta drama unui student sarac obligat sa renunte la studii din cauza situatiei financiare precare,un om care ajunge sa jefuiasca si sa omoare justificandu-si astfel faptele.

Autorul il infatiseaza pe  Raskolnicov, un idealist prin gandurile caruia trec idei  criminale, un om care ajunge sa savarsasca dublu asasinat. Omoara o camatareasa la care se duce cu diverse lucruri sa le vanda pentru a nu avea lipsuri materiale si se vede nevoit sa o omoare si pe sora acesteia ca sa nu fie denuntat. Drama lui incepe cand remusarile pentru faptele comise fac din el un om macinat de ganduri, un om care de la superioritatea pe care o avea fata de omenire, ajunge sa gandeasca ca de fapt, are o conditie mediocra.

Am fost intrigata de un personaj complex, controversat. Cuprins de probleme, un om care considera despre el ca are principii, dar totodata este capabil de crima. Cu insusiri de grandomanie.

„Eu nu am ucis un om, am ucis un principiu”.

Toate aceste contradictii contureaza profilul psihologic al lui Raskolnicov.
Omoara din cauza saraciei? Din grandomanie? Din nebunie? Din credinta ca „gandacii trebuie omorati”?


Dialogul cu el insusi, mustrarile de constiinta, modul de a analiza caracterele oamenilor cu care intra in contact, motivatia crimei pentru care a infaptuit un plan minutios, toate acestea reprezinta un periplu al mintii.
Insusi faptul ca isi doreste ca lumea sa il asocieze cu Napoleon, m-a facut sa sa ma gandesc la motivul pentru care si-a pus in aplicare planul.

Am vorbit despre crima.

E randul pedepsei.

Dovada ca exista speranta este chiar personajul despre care am spus deja ca este unul complex.

Este inchisoarea pedeapsa pe care o suporta? Mmmm… Nu.

Pedeapsa lui este una mai profunda, mai greu de acceptat.

Crima si pedeapsa – o carte despre intunericul, dar si lumina mintii, despre saracie, boala si constiinta.
Adevarata suferinta vine din constiinta, nu din lipsa nevoilor.

„Viata inlocuise judecata”.

Tu cum il percepi pe Dostoievski? In ce stare te-a lasat aceasta carte? Mi-ar placea sa imi scrii despre parerile tale.

Nico 🙂

Calatorie intr-un picior – Herta Müller

Buna! Sunt Nico si vreau sa iti scriu despre o carte pe care mi-a recomandat-o o prietena. Mi-a spus: „Citeste-o, e fascinanta!”.

Nu stiu daca sa spun ca asteptarea a meritat ori ca ar fi trebuit sa o citesc cu mult inainte.

Calatorie intr-un picior este scrisa  de Herta Müller dupa plecarea ei din Romania. Irene, protagonista romanului, emigreaza din cealalta tara in Germania, dar ramane intre doua lumi.

…acesti straini deveneau mai straini decat strainii.

Cu un picior calatori, cu celalalt, deja pierduti’

In aceasta situatie se afla Irene. S-a rupt de un regim dictatorial, dar se simte acaparata de un abis.  Limbajul dur, pe alocuri, si sincer transpune frustrare, neliniste si golul de care este inconjurata.

Inca mai am pe mine ziua de ieri.

…si pentru ca peretii sunt la fel de negri ca cerul si iarba, disparura si ei.

Emigranta  fiind  intr-o tara pe care o simte  straina, Franz, Stefan si Thomas sunt niste calatori prin viata ei, ajutand-o in calatoria spre cunoasterea sinelui.

Modul liric  in care exprima ce simte m-a cutremurat. Propozitiile scurte pe care le-am citit m-au dus cu gandul la multitudinea de ganduri pe care le are un om pe secunda. Am fost fascinata de acest limbaj poetic care are in spate durere, dor si nesiguranta. Toate acestea m-au transportat langa ea.

Cand spun ‘propozitii scurte’ ma gandesc ca nu reusesc sa transmit toate sentimentele traite. Fiecare comparatie poetica m-a  indemnat la o analiza a destinului unui emigrant. Acuratetea gandurilor  ei despre baiatul insotit de mama lui, pana la peretii care seamana cu  cerul si iarba, transmit ideea ca ea isi blocheaza nesiguranta.

Herta Müller  m-a  facut sa recitesc pasaje si sa caut acel ceva, motiv care ma face sa ma simt ametita si sa traiesc aceleasi stari impreuna cu personajul.

Am trecut-o in categoria  ‘cele mai bune carti citite’, nu pentru ca a castigat premiul Nobel, ci pentru ca mintea si sufletul meu au fost acolo timp de 2 ore.

PS. Tu ai citit-o? Sau ai citit altceva de Herta Müller? Sunt curioasa care este parerea ta, poti lasa o parere mai jos.